- Martin Moise, Primvicepreședinte PATRES: Ca acțiuni prioritare în sprijinul prosumatorilor, vom cere simplificarea și accelerarea procedurilor de racordare, vom milita pentru extinderea și simplificarea programelor AFM Casa Verde și Electric-Up, aplicarea legii 101/2020 și revizuirea prețului reglementat pentru energia injectată în rețea
PATRES – Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile a decis să fie și Patronatul prosumatorilor. Actualii și viitorii prosumatori sunt invitați să-și unească forțele într-o voce comună aderând la PATRES.
Adunarea Generală a organizației patronale a aprobat modificarea statutului organizației pentru a se permite extinderea activității. Prosumatorii, membri PATRES, vor face parte dintr-un grup distinct de cel al producătorilor de energie din surse regenerabile și vor fi reprezentați în conducerea Organizației de un vicepreședinte desemnat de către aceștia, se precizează într-un comunicat.
Persoanele fizice – actuali și viitori prosumatori – PATRES nu va percepe o cotizație anuală. Cei interesați să adere la PATRES se pot adresa pe adresa de e-mail: office@patres.org

“PATRES este un susținător activ și vehement al prosumatorilor, inițiind de-a lungul timpului o serie de demersuri pentru promovarea acestora. Începând cu 2018 s-au făcut pași importanți pentru sprijinirea prosumatorilor, și anume: permiterea injecției în rețea, eliminarea autorizației de construire, eliminarea impozitului pe venit și obligația de a deveni PFA, simplificarea parțială a procedurilor de racordare, deschiderea programelor AFM Casa Verde si Electric-Up. Pentru a veni în continuare în sprijinul lor, organizația noastră patronală a decis să-şi extindă activitatea, oferind posibilitatea persoanelor fizice și juridice care dețin unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, precum și viitorilor prosumatori să adere la PATRES. Ne angajăm astfel să promovăm și să apărăm interesele prosumatorilor în România”, afirmă Viorel Lefter, Președinte PATRES.
Martin Moise, Primvicepreședinte PATRES, precizează: “PATRES se angajează să continue demersurile pentru sprijinirea prosumatorilor pe toate planurile. Chiar dacă în ultimii ani s-au făcut pași importanți, constatăm cu dezamăgire că programul derulat de AFM a avut și are în continuare sincope majore, Electric-Up are, de asemenea, carențe în ceea ce privește susținerea sectorului HORECA și a consumatorilor mici, iar unii operatori de distribuție încă pun obstacole și întârzie nejustificat racordarea prosumatorilor. Ca acțiuni prioritare în sprijinul prosumatorilor, vom cere în continuare simplificarea și accelerarea procedurilor de racordare, vom milita pentru extinderea și simplificarea programelor AFM Casa Verde și Electric – Up, aplicarea legii 101/2020 și, nu în ultimul rând, revizuirea prețului reglementat pentru injecția în rețea, preț momentan complet neatractiv din punct de vedere economic”.
În final, reprezentanții organizației patronale își exprimă speranța că vom avea și în România această categorie aparte de consumatori/producători, lucru care să ducă la efecte de multiplicare în economia natională și, de asemenea, să ajute România în demersurile de atingere a cotelor obligatorii de energie din surse regenerabile pentru 2030.
Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România are în componență 109 de membri – producători de energie din surse regenerabile cu putere instalată totală de aproximativ 1800 MW, ce reprezintă investiții în sectorul energetic din România de circa 2,7 miliarde de Euro.
Bunå ziua as vrea dacå se poate un ajutor cum så obtin finantare Casa Verde (20000ron) pentru a monta fotovoltaice.Multumesc
Nu ințeleg cuvintele PATRONUL PROSUMATOROR? EU prosumator mă inscriu in această ……unde devin subordonat cu investiția mea altora… Solicit mult mai multe lămuriri.