Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale a Energiei (AIE), aflat în prima sa vizită oficială în România.
Întâlnirea marchează un moment important în amplificarea cooperării dintre România și AIE, în contextul în care țara noastră analizează oportunitatea aderării la agenție, odată cu avansul procesului de integrare în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), informează Guvernul.

Sursă foto: Guvern – site
Discuțiile au vizat stadiul sectorului energetic național și direcțiile de dezvoltare, cu accent pe diversificarea surselor de energie, dar și pe provocările structurale ale sistemului: capacități reduse de stocare și interconectări insuficiente cu piețele vest-europene, aspecte care influențează volatilitatea prețurilor pentru consumatorii casnici și economici.
„România are un mix energetic solid și în expansiune, însă, fără soluții de stocare și interconectări suficiente, ajungem să avem surplus de energie la prânz și importuri scumpe seara, când producția nu acoperă cererea. Cooperarea cu AIE ne poate ajuta să corectăm aceste dezechilibre, cu impact direct asupra prețurilor suportate de populație și economie”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
La rândul său, Fatih Birol a subliniat deschiderea AIE pentru o colaborare aprofundată cu România, într-un context regional marcat de preocupări privind securitatea energetică. În discuție au intrat evoluțiile recente ale piețelor energetice, efectele războiului din Ucraina și perspectivele dezvoltării lanțurilor de aprovizionare dedicate energiei curate.
Directorul executiv al AIE a evidențiat disponibilitatea agenției de a sprijini România prin expertiză tehnică avansată, inclusiv prin realizarea unei evaluări cuprinzătoare a sistemului energetic și formularea de recomandări strategice.
În cadrul întrevederii au fost analizate prioritățile energetice ale României: valorificarea resurselor interne, extinderea proiectelor din domeniul nuclear, regenerabil și al gazelor cu emisii reduse, investițiile în infrastructura de transport și stocare, precum și rolul României ca pilon de stabilitate energetică în regiune, în relație cu Ucraina și Republica Moldova.
„România oferă oportunități în domeniul energiei, iar expertiza AIE poate accelera proiectele care duc la sisteme mai eficiente, mai sigure și, în final, la prețuri mai accesibile pentru consumatori. Vom consulta instituțiile responsabile și vom analiza cea mai bună cale pentru a avansa către o eventuală aderare”, a mai declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.
La întâlnirea oficială a participat și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.



















