Președintele Nicușor Dan: Rafinăria Lukoil ar putea fi preluată de statul român, pe o perioadă limitată

Publicat pe Categorii Petrol si gaze, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Președintele Nicușor Dan: Rafinăria Lukoil ar putea fi preluată de statul român, pe o perioadă limitată

Întrebat de jurnaliști cum comentează situația Lukoil România și dacă a vorbit cu Guvernul despre o eventuală preluare, Nicușor Dan, președintele României, a precizat:

“E un grup de lucru la nivelul Guvernului, de care sunt informat. În linii mari, Lukoil are în România o rafinărie și vreo 100 de benzinării. Aceasta este activitatea comercială a Lukoil în România.

Ponderea benzinăriilor nu este foarte importantă, importantă este rafinăria. În acest moment, ea este închisă pentru mentenanță, urmând să fie redeschisă în câteva săptămâni. După cum se vede, faptul că ea este închisă nu afectează fluxul, însă pe termen mediu și lung, dacă ea nu ar mai procesa, nu ar mai rafina, ne-ar obliga să importăm mai mult. Asta este problema.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: lukoil-300x200.jpg

Ca să spun ceva, cumva, la un nivel foarte grosier-superficial: pe de o parte, nu există riscul ca ea să fie preluată de cineva, o firmă-paravan a Rusiei, pentru că avem o Comisie (Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe – n.r.) care evaluează toate vânzările de companii de interes strategic. Acest risc nu există.

Bineînțeles că există un interes ca ea să fie preluată, însă nimic nu ne obligă să ne grăbim cu procesul ăsta. Și există și varianta, care are nevoie de un cadru normativ special, ca, pe o perioadă limitată, ea să fie preluată de statul român”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *