Reuniunea de la Doha: Nu s-a încheiat acord pentru limitarea producţiei de ţiţei

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Reuniunea de la Doha: Nu s-a încheiat acord pentru limitarea producţiei de ţiţei

Negocierile de la Doha dintre marile țări producătoare de petrol pentru a limita producția de țiței s-au încheiat duminică fără vreun acord, a informat ministrul energiei din Qatar, citat de AFP, scrie Agerpres.

La finalul a șase ore de tratative, Mohammed bin Saleh Al-Sada a declarat că statele respective, membre și nonmembre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), au nevoie de „mai mult timp”, nefiind stabilită o dată pentru o viitoare reuniune. Anterior, miniștri prezenți la discuții au declarat că sprijină un proiect de acord care prevedea înghețarea până în octombrie a producției de țiței la nivelul din ianuarie, pentru a stabiliza piața și a susține prețurile, afectate de o supraabundență a ofertei, potrivit Agerpres.

„Iranul nu va renunța în niciun fel la cota sa de istorică de producție”, a subliniat cu tărie Bijan Namdar Zangeneh, referindu-se la nivelul producției și exportului dinainte de aplicarea sancțiunilor internaționale împotriva Republicii Islamice.

0
0

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *