Reuters: Croaţia cere arestarea directorului general al companiei MOL

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Reuters: Croaţia cere arestarea directorului general al companiei MOL

Un tribunal din Zagreb a ordonat luni reţinerea directorului general al grupului energetic ungar MOL, Zolt Hernadi, în prezent judecat în lipsă în Croaţia, deoarece l-ar fi mituit pe fostul premier croat Ivo Sanader pentru a prelua controlul managerial la compania petrolieră INA, informează Reuters, citat de Agerpres.

Luna trecută, Interpolul a decis să reînnoiască mandatul de arestare emis pe numele lui Zolt Hernadi. Până acum, Ungaria a refuzat să dea curs acestui mandat care a fost emis în urmă cu mai mulţi ani.

În anul 2003, Croaţia a vândut 25% din acţiunile companiei petroliere INA către MOL, iar ulterior a permis firmei ungare să-şi majoreze participaţia până la aproape 50% şi, de asemenea, să preia controlul managerial la firma croată. În 2013, au apărut tensiuni între MOL şi Guvernul croat, care deţine 44,8% din acţiunile INA, în condiţiile în care autorităţile de la Zagreb acuzau firma ungară că nu a investit suficient în INA, iar MOL susţinea că Zagreb-ul nu a respectat promisiunea de a vinde operaţiunile INA cu pierderi din domeniul gazelor, relatează Agerpres.

 

 

0
0

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *