“România Competitivă”, prima dezbatere: Debirocratizare

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic “România Competitivă”, prima dezbatere: Debirocratizare

Ministerul Economiei a dat startul dezbaterilor în cadrul proiectului “România Competitivă”, prima sesiune de consultare având ca temă Debirocartizarea.

Potrivit unui comunicat al ministerului, dezbaterea – organizată la Casa Academiei Române,  s-a concentrat în jurul principalelor obiective şi măsuri propuse în documentul de lucru, şi anume: dezvoltarea serviciilor de guvernare electronică şi consolidarea unui ghişeu unic online pentru relaţia dintre persoanele fizice şi juridice şi instituţiile statului, Cloud computing guvernamental: crearea unei infrastructuri de tip cloud pentru administraţia publică, realizarea interoperabilităţii sistemelor informatice la nivel naţional precum şi reducerea birocraţiei pentru mediul de afaceri.

1467712384big_3333

„Specialiştii din domeniu, alături de reprezentanţii mediului de afaceri au punctat necesitatea dezvoltării rapide a sistemelor interoperabile la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, cu considerentele de protecţie a datelor cu caracter personal, tocmai pentru a înlesni interacţiunea cetăţean/firmă cu statul. Continuarea procedurilor de reducere a formularelor şi documentelor cerute în interacţiunea companiilor private cu organele fiscale a constituit un alt subiect dezbătut astăzi, ambele părţi arătându-şi interesul de a simplifica întregul proces” se menționează în comunicat.

Participanţii au la dispoziţie patru zile să trimită Ministerului Economiei observaţiile lor punctuale sau idei de măsuri suplimentare, ţinând cont de trei aspecte: impactul asupra creşterii PIB-ului potenţial, prin intermediul capitalului, forţei de muncă sau al productivităţii, bugetarea corespunzătoare şi neutralitatea din punct de vedere politico-ideologic.

La dezbateri au fost prezenți reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului şi ai Ministerelor Economiei, Consultare Publică şi Dialog Civic, Finanţelor Publice, Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Băncii Naţionale a României, Academiei Române, instituţiilor de profil ale administraţiei centrale, organizaţiilor mediului de afaceri, organizaţii specializate precum Institutul pentru Cercetări Informatice şi parteneri sociali.

0
0

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *