România intră pe „autostrada energetică” europeană. Consiliul UE aprobă finanțarea pentru rețele și reducerea prețurilor la energie

Publicat pe Categorii Semnal
Prima Pagina Actual Semnal România intră pe „autostrada energetică” europeană. Consiliul UE aprobă finanțarea pentru rețele și reducerea prețurilor la energie

Consiliul Uniunii Europene pentru Energie a aprobat astăzi noul pachet de finanțare destinat dezvoltării rețelelor energetice, care include și proiectele propuse de România. Investiția a fost validată la nivel european drept o veritabilă „autostradă energetică”, esențială pentru integrarea piețelor și pentru reducerea prețurilor la energie în Europa Centrală și de Est, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, problematica prețurilor la energie a fost adusă pe agenda Comisiei Europene încă din primele sale zile de mandat, iar aprobarea acestui pachet de finanțare reprezintă un pas concret către una dintre soluțiile structurale necesare pentru scăderea costurilor. „În doar câteva săptămâni, am reușit să livrăm o soluție acceptată la nivel european pentru o problemă care afectează întreaga regiune”, a subliniat Bogdan Ivan.

La București, ministrul Energiei a prezentat această abordare comisarului european pentru Energie, Dan Jørgensen, care a susținut necesitatea investițiilor în rețelele electrice ce conectează Europa Centrală și de Est la piața europeană de energie. Demersurile României au fost consolidate prin obținerea sprijinului ministrului ungar de externe și comerț, Péter Szijjártó, și al omologului austriac, Wolfgang Hattmannsdorfer, pentru demararea unui proiect esențial ce completează infrastructura energetică dintre Austria și Ungaria. Acest pas este considerat decisiv pentru integrarea reală a României în piața unică europeană de energie, precizează Bogdan Ivan.

Este foarte important pentru noi să avem acces la energia din țările occidentale, de exemplu din Franța, unde prețul energiei este foarte accesibil, a declarat ministrul Bogdan Ivan, la începutul reuniunii Consiliului TTE al Uniunii Europene (Energie): “Este o zi foarte importantă pentru rețelele energetice europene. În acest moment, lucrăm la conectarea țărilor din Europa de Est cu țările din Europa Centrală și de Vest. Pachetul pentru Rețele este foarte important pentru România, una dintre țările cu cele mai mari prețuri la energie din întreaga Uniune Europeană. În acest context, este foarte important pentru noi să avem acces la energia din țările occidentale, de exemplu din Franța, unde prețul energiei este foarte accesibil.

Așadar, când vorbim despre securitatea energetică a întregii Europe, securitatea energetică a României este un punct crucial, inclusiv Coridorul Vertical cu LNG din SUA, din Grecia, din portul Alexandropolis către Bulgaria, România și, ulterior, către Ucraina, Moldova, Ungaria și Austria. Astăzi este o zi crucială și aș dori să îi mulțumesc domnului comisar european Dan Jurgensen pentru deschiderea sa și pentru faptul că a ascultat vocea României atunci când a vorbit despre investiția sa uriașă în rețele”.

Pachetul privind rețelele electrice înseamnă un control mai mare din partea Bruxelles-ului. Întrebat dacă este de acord cu această tendință către un control mai centralizat, Ivan a explicat: “Din perspectiva mea personală, nu este vorba de control tehnic. Vorbim despre faptul că, în acest moment, avem o lipsă de producție de energie și, de exemplu, în România, plătim unul dintre cele mai mari prețuri la energie din întreaga Uniune Europeană, în raport cu venitul populației. Prin urmare, trebuie să producem mai multă energie și, pentru asta, avem nevoie de mai multe instrumente financiare care să sprijine producția de energie nucleară, de exemplu, din surse regenerabile și pentru stocare, și, cel mai important, să avem posibilitatea de a cumpăra energie ieftină din Franța și din țările occidentale, iar pentru asta nu avem interconectarea între Austria, Ungaria și România. Cu Grid Package avem control deplin asupra acestui aspect, deoarece dispunem de finanțare pentru a construi un nou coridor din Austria către Ungaria și România și, în acest fel, vom deschide întreaga piață, mă refer la piața comună pentru energia ieftină din țările occidentale către România, Bulgaria și Grecia”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *