Romgaz lansează Strategia de Decarbonizare 2025–2050: Investiții de peste 2,5 miliarde euro în energie verde, în captarea și stocarea CO2

Publicat pe Categorii Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Romgaz lansează Strategia de Decarbonizare 2025–2050: Investiții de peste 2,5 miliarde euro în energie verde, în captarea și stocarea CO2

Consiliul de Administrație al SNGN ROMGAZ SA a aprobat Strategia de Decarbonizare a companiei. Această strategie a fost elaborată în contextul politicilor europene și naționale care au ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, impactul acestora asupra schimbărilor climatice și a eforturilor colective de atingere a țintelor prevăzute prin Acordul de la Paris.

Prin investiții de peste 2,5 miliarde euro, compania își propune să reducă semnificativ emisiile și să dezvolte proiecte verzi în domeniul energiei regenerabile – solar, eolian, hidrogen verde, biometan – precum și în captarea și stocarea CO2, precizează Romgaz. Eforturile companiei se vor concentra în primul rând pe reducerea emisiilor de șiarbon rezultate din activitățile sale de bază, respectiv explorarea și producția gazelor naturale, precum și pe proiecte verzi în domeniul producției de energie regenerabilă (solară și eoliană), al hidrogenului verde și biometanului, precum și în domeniul captării și stocării de CO2.

Elaborată împreună cu BERD și KPMG, strategia de decarbonare confirmă angajamentul ROMGAZ pentru un viitor energetic sustenabil, construit prin inovație, colaborare și responsabilitate.

ROMGAZ și „NetZeRomGaz”. Strategia de afaceri formulată în 2021 propunea atingerea neutralității climatice până în 2050, cu ținte intermediare de reducere a emisiilor de CO₂ cu aproximativ 72% până în 2030, față de nivelul din 2023.

Comparând obiectivele strategice propuse, cu cerințele Acordului de la Paris, au fost identificate decalaje, se prezintă în strategia Romgaz.  Decalajul de emisii reprezintă un risc serios de tranziție ceea ce poate conduce la costuri crescute ale carbonului, scăderea încrederii investitorilor și riscul de neconformitate. Totodată, analiza strategiilor de decarbonare pentru companiile similare a arătat că toți producătorii de mgaze naturale vizează neutralitatea emisiilor până în 2050 și reducerea semnificativă a emisiilor de metan. Companiile analizate își diversifică accelerat portofoliul energetic, investind în surse regenerabile, hidrogen și tehnologii de captare și stocare a carbonului. Conceptul de economie circulară este integrat în unele strategii, vizând reducerea deșeurilor și extinderea duratei de viață a resurselor.

Așadar, reglementările europene și locale recente, precum și contextul mai larg, au solicitat revizuirea acestui plan și alinierea strategiei cu scenariile climatice.

Această traiectorie net zero pe care compania și-o propune este o direcție aspirațională, condiționată, cu repere care vor fi reevaluate periodic în funcție de progresul tehnologic, disponibilitatea surselor de finanțare și claritatea reglementărilor, se precizează în document.

Răzvan Popescu, director general: „ROMGAZ se confruntă în prezent cu o provocare uriașă. Pe de-o parte, rolul de principal producător de gaze naturale al României atribuie companiei responsabilitatea garantării securității în aprovizionarea cu gaze naturale în condițiile în care toate scenariile analizate în ultima perioadă indică în mod clar faptul că dependența de această resursă la nivel european nu va scădea în ritmul preconizat inițial. Tocmai de aceea, ne-am angajat ferm în realizarea proiectului Neptun Deep, care va poziționa România pe un loc deosebit de important în ecuația energetică europeană, dar care pentru ROMGAZ presupune eforturi investiționale semnificative.

Pe de altă parte, evident că trebuie să ne asumăm angajamentele privind decarbonizarea și alinierea la eforturile generale de atingere a țintelor agreate prin Acordul de la Paris, ceea ce presupune de asemenea investiții uriașe pentru implementarea unor tehnologii cheie în tranziția spre energia verde.

Deci, practic, pe măsură ce sectorul energetic global trece printr-o transformare profundă pentru a răspunde crizei climatice, ROMGAZ se află într-un moment crucial, cu responsabilități majore, dar și oportunități semnificative.

Tocmai de aceea, am recurs la elaborarea unei strategii de decarbonizare care, pe baza unor analize și evaluări aprofundate, să definească traiectoria pe care compania își propune s-o urmeze în materie de politică de decarbonizare. Această strategie va sta la baza studiilor și analizelor de detaliu pe care urmează să le facem în scopul definirii și implementării unor proiecte concrete fezabile sub aspect tehnic, economic și comercial.”

Aristotel Jude, director general adjunct: “Compania ROMGAZ rămâne angajată în implementarea politicilor Uniunii Europene și ale României în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a diminuării impactului asupra schimbărilor climatice.

În acest context, compania a evaluat și analizat multiple scenarii și opțiuni pentru reducerea amprentei de carbon și pentru implementarea unor proiecte verzi, având ca obiectiv o apropiere substanțială de obiectivul zero emisii nete la nivelul anului 2050. A rezultat astfel strategia de decarbonizare care tocmai a fost aprobată de către Consiliul de Administrație.

Această strategie cuprinde atât măsuri de reducere a emisiilor de carbon din activitatea de explorare și producție de gaze naturale, și mă refer aici, la electrificarea operațiunilor din acest sector, la modernizarea și îmbunătățirea integrității sondelor și, în general, la investiții în tehnologii de reducere a emisiilor de metan, cât și explorarea oportunităților de a investi în proiecte verzi.

Traiectoria de decarbonizare pe care ne-o propunem prin această strategie prevede o investiție de peste 2,5 miliarde Euro până în 2050 și include integrarea energiei regenerabile (solar și eolian), producția de hidrogen verde și de biometan precum și investiții în captarea și stocarea CO2.

Sigur că această strategie include un scenariu ambițios care implică în prezent un grad ridicat de incertitudine, în principal datorită maturității incipiente a tehnologiilor cheie pe care ne propunem să le explorăm. Drept urmare, subliniem faptul că direcțiile de acțiune incluse în strategia de decarbonizare necesită validare tehnică suplimentară, studii de fezabilitate economică și evaluări ale pregătirii infrastructurii pentru a confirma scalabilitatea și viabilitatea operațională și comercială.”


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *