Declarațiile de ultimă oră ale ministrului Energiei, Bogdan Ivan, privind posibilitatea unui „scenariu B” – reducerea graduală a plafonării prețului la gaze – par liniștitoare la prima vedere. În realitate, ele riscă să prelungească artificial o problemă care, economic și juridic, nu mai există.
România nu se află în pragul unei liberalizări a pieței gazelor. „Nu suntem într-o piață reglementată pe care să o liberalizăm treptat”, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. „OUG 27/2022, modificată prin OUG 6/2023, nu a suspendat piața liberă a gazelor și nu a eliminat concurența. A introdus un plafon maximal la consumatorul final, un preț administrat pentru gazele din producția internă și marje comerciale fixe pentru furnizori. Piața a continuat să funcționeze, dar cu prețul deformat administrativ.”
De aici rezultă o eroare majoră: ideea unei „liberalizări treptate”. Nu poți liberaliza ceva ce nu a fost deliberalizat. La 1 aprilie 2026 nu se redeschide o piață închisă, ci ar trebui să înceteze un regim excepțional, introdus într-un context de criză care nu mai este actual.
Realitatea pe care decidenții par să o ignore este simplă și verificabilă: prețurile sunt deja sub plafon. În perioada septembrie–decembrie 2025, consumatorii casnici au plătit prețuri cu 3–8% mai mici decât nivelul plafonat. Există oferte comerciale sub plafon, concurența funcționează, iar producția internă acoperă peste 90% din consumul național. „Plafonarea nu mai este un scut pentru consumator, ci a devenit un reper artificial, irelevant din punct de vedere economic”, subliniază expertul Dumitru Chisăliță.
Mai mult, componenta de marfă din facturile recente – aproximativ 180 lei/MWh – este peste fostul preț administrat de 120 lei/MWh, dar peste cotațiile forward pentru trimestrul II 2026: 151,5 lei/MWh pe BRM și 133,22 lei/MWh pe TTF. Piața anticipează prețuri mai mici, nu mai mari, iar plafonarea riscă să blocheze transmiterea ieftinirilor către populație, atrage atenția președintele AEI.
Paradoxal, adevăratul risc nu este eliminarea plafonării, ci ambiguitatea mesajului public. Ideea unei „plafonări graduale” transmite pieței că statul nu are încredere în propriile evaluări privind stabilitatea prețurilor. „În energie, nu lipsa controlului scumpește, ci lipsa de claritate”, punctează Dumitru Chisăliță.
Dacă 1 aprilie 2026 vine fără un mesaj ferm și predictibil, fără creșterea reală a lichidității pe BRM, fără o cuplare efectivă cu hub-urile europene – TTF și CEGH – și fără măsuri țintite pentru consumatorii vulnerabili, România riscă să rămână cu prețuri mai mari decât în Vest, deși importă doar 7% din necesarul de gaze, față de o Uniune Europeană dependentă în proporție de 85% de importuri.„Nu liberalizarea este problema, ci lipsa de acțiuni concrete, lipsa supravegherii reale și menținerea unor distorsiuni care avantajează alți actori decât consumatorul final. La 31 martie 2026 nu liberalizăm piața gazelor. Încetăm să o tratăm ca pe una reglementată. Orice tentativă de „plafonare graduală” aplicată unei piețe care funcționează deja liber este nu doar inutilă, ci și riscantă”, avertizează președintele Asociației Energia Inteligentă.
