Cu sprijinul Transelectrica, Liceul Energetic Regele Ferdinand I din Timişoara are două săli modernizate.
“Ne implicăm în susținerea tinerilor care studiază în domeniul energetic şi încurajăm performanța. De-a lungul anilor, am colaborat cu instituții de învățământ prin utilarea laboratoarelor de cercetare, prin acordarea de burse elevilor și studenților cu rezultate deosebite şi prin organizarea de concursuri științifice”, precizează reprezentanții companiei.

Sursă foto: Școala Duală Banat
Anul trecut, Transelectrica a contribuit la dotarea mai multor săli de clasă ale Colegiilor Tehnice din București, Timișoara, Craiova, Cluj-Napoca și Liceului Tehnologic Dimitrie Gusti din București. Ne bucurăm să avem ocazia să motivăm elevii spre învățământul tehnic și să le oferim posibilitatea unor condiții mai bune în care să devină profesioniștii de mâine, spun reprezentanții companiei.