Transgaz își propune, ca regulă generală, o rată de distribuție de 50% din profitul net distribuibil, în conformitate cu prevederile OUG nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile cu capital integral sau majoritar de stat, potrivit unui referat ce va fi supus aprobării acționarilor. Această rată este gândită ca un punct de echilibru: oferă randamente atractive pentru acționari, asigură resursele necesare cofinanțării proiectelor strategice și contribuie la menținerea unei structuri de capital solide, compatibile cu obiectivele de dezvoltare pe termen mediu și lung.
Transgaz are în desfășurare și planificate investiții de amploare, cu impact strategic atât la nivel național, cât și regional. Proiectele aflate în portofoliu vizează consolidarea infrastructurii de transport al gazelor naturale, creșterea securității energetice a României și integrarea mai profundă în piețele energetice europene.

Aceste investiții sunt, prin natura lor, multianuale și presupun un efort financiar semnificativ, susținut dintr-o combinație echilibrată de surse: fonduri proprii (inclusiv profit reinvestit), fonduri europene și granturi nerambursabile, împrumuturi contractate de la instituții financiare internaționale precum BERD și BEI, credite bancare comerciale, dar și parteneriate instituționale. În acest context, politica de dividende nu poate fi analizată izolat, ci trebuie corelată direct cu nevoile de finanțare ale planului strategic multianual aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor, potrivit reprezentanților companiei.
Valoarea dividendului propus spre distribuire este stabilită pe baza unor criterii financiare clare: fluxurile de numerar disponibile, necesarul de investiții, nivelul rezervelor legale și statutare, gradul de îndatorare și costurile asociate finanțării externe.
Cadrul legislativ permite însă ajustări în funcție de prioritățile macroeconomice și de interesul public. Guvernul poate aproba, prin memorandum elaborat de Ministerul Finanțelor, distribuirea unei cote mai mari de 50% din profitul net sub formă de dividende, ținând cont de contextul fiscal-bugetar. În același timp, legea oferă posibilitatea inversă: pentru companiile care derulează proiecte majore de investiții de interes național – inclusiv pentru creșterea capacității energetice a României – poate fi aprobată o rată de distribuție mai mică de 50%, astfel încât resursele financiare să fie direcționate prioritar către investiții.
Această flexibilitate legislativă este esențială pentru o companie precum Transgaz, aflată la intersecția dintre interesele statului, ale investitorilor și ale sistemului energetic național. O politică de dividende adaptabilă, dar predictibilă, permite companiei să își onoreze simultan obligațiile față de acționari, să susțină investițiile strategice și să demonstreze responsabilitate financiară într-un context economic și energetic dinamic, se subliniază în referatul companiei.





















