VIDEO Romgaz și OMV Petrom vin cu vești bune: Proiectul Neptun Deep progresează pe toate fronturile

Publicat pe Categorii Esential, Petrol si gaze, Semnal, VIDEO
Prima Pagina Actual Esential VIDEO Romgaz și OMV Petrom vin cu vești bune: Proiectul Neptun Deep progresează pe toate fronturile

Proiectul Neptun Deep progresează pe toate fronturile, pe tot globul, spun reprezentanții Romgaz și OMV Petrom, oferind o privire asupra a ceea ce se întâmplă în culise.

În prezent forăm în structura Pelican Sud. Dintr-un total de zece sonde, patru se vor fora în structura Pelican Sud și șase în structura Domino, precizează Romgaz, într-o postare publică.

Și infrastructura offshore înregistrează progrese. În Italia, avansează lucrările de construcție a structurii – suport din oțel a platformei de producție („jacket”), iar în Indonezia continuă lucrările de construcție pentru partea superioară a platformei.

Progrese evidente se înregistrează și la componentele subacvatice –  lucrările de construcție a conductelor și a sistemelor ombilicale sunt într-un stadiu avansat, prezintă Romgaz.

VIDEO Romgaz

În apropiere de țărm, s-au început lucrările la micro-tunelul care va conecta conducta cu țărmul, lângă Tuzla. Lucrările de construcție avansează și la stația de măsurare a gazelor, un alt element-cheie al dezvoltării.

Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, fiecare companie având o cotă de participare de 50% la proiect. Investițiile necesare fazei de dezvoltare însumează, cumulat, până la 4 miliarde de euro. Producția totală este estimată la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Primele livrări de gaze sunt așteptate în 2027.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *