“Transelectrica pentru mine este o companie puternică și de interes strategic, vitală pentru toți operatorii din sistemul energetic”
Transelectrica aniversează, anul acesta, 25 de ani de la înființare. 25 de ani de oameni și fapte. 25 de ani de energie în mișcare pentru România.

Transelectrica a ales să sărbătorească printr-o campanie aniversară care aduce în prim-plan ceea ce contează cu adevărat: oamenii din spatele rețelei, cei care au pus în mișcare energia unei țări.
În al doilea episod al campaniei, suntem invitați să descoperim povestea lui Ioan Hașu, Șef al Centrului de Telecomandă și Supraveghere Instalații din cadrul Sucursalei Teritoriale Sibiu.

Urmăriți episodul integral pentru a descoperi ce înseamnă, dincolo de tehnologie, responsabilitatea umană în menținerea infrastructurii naționale de trasnport al energiei electrice.
Cu o carieră începută în domeniul energetic în 1991, Hașu face parte din acea generație de specialiști care au înțeles, încă de la început, cât de importantă este stabilitatea unei infrastructuri critice pentru România. Pentru dumnealui, meseria aceasta este mai mult decât o simplă alegere profesională. Este o tradiție de familie și o chemare către o specializare de nișă, care implică gestionarea instalațiilor de înaltă tensiune, esențială pentru buna funcționare a Sistemului Electroenergetic Național.
Începând ca electrician montaj în anii ’90, Ioan Hașu și-a construit o carieră solidă în sectorul energetic. Din 1997 a intrat în rețeaua de transport al energiei electrice a României, ocupând inițial poziția de electrician în Stația Sibiu Sud, apoi, din 1999, funcția de șef tură. Ulterior a ocupat mai multe poziții în cadrul Sucursalei Teritoriale de Transport Sibiu din cadrul Transelectricas, precum: Inspector Incidente (2002–2008), Șef Centru Telecomandă și Supraveghere Instalații (2008–2018), Inginer Șef al Sucursalei Sibiu (2018–2020), iar din 2020 și-a reluat activitatea în coorodnarea Centrului de Telecomandă și Supraveghere Instalații, contribuind activ la optimizarea exploatării instalațiilor electrice operate de la distanță.
De peste 25 de ani în Transelectrica, prin activitatea sa, Hașu a contribuit direct la asigurarea funcționării în siguranță și eficiență a Rețelei Electrice de Transport. A fost implicat în analiza incidentelor din rețea, a coordonat echipe, a gestionat investiții și mentenanță, dar mai ales a vegheat, prin munca sa, ca energia să ajungă acolo unde este nevoie, fără întreruperi.
„Transelectrica pentru mine este o companie puternică și de interes strategic, vitală pentru toți operatorii din sistemul energetic”, spune Ioan Hașu.

Cu un calm profesional și o expertiză formată în ani de lucru în rețeaua electrică de transport a României, Hașu se numără printre specialiștii care veghează neîntrerupt la stabilitatea și siguranța infrastructurii energetice, iar viziunea sa reflectă responsabilitatea pe care o poartă fiecare specialist Transelectrica.