Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) anunță lansarea seriei de întâlniri regionale cu reprezentanții întreprinderilor publice din România, precum și cu cei ai autorităților publice tutelare care dețin societăți comerciale.
Primul eveniment a avut loc astăzi, 09 martie 2026 – „Guvernanță, Performanță și Transparență: Roadmap AMEPIP,” la Buzău. Următorul eveniment se va desfășura la Piatra Neamț în zilele de 10 și 11 martie.

Acțiunile de sprijin și îndrumare sunt organizate în baza atribuțiilor AMEPIP privind monitorizarea și evaluarea aplicării principiilor de guvernanță corporativă, a respectării cadrului legal în vigoare, precum și a rolului instituției în dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului din sectorul întreprinderilor publice.
Seria de evenimente este dedicată prezentării cadrului normativ și a bunelor practici în domeniul guvernanței corporative a întreprinderilor publice, procesului de selecție și evaluare a administratorilor și directorilor, stabilirii indicatorilor de performanță, precum și aspectelor ce vizează transparența, integritatea și managementul riscurilor, precizează AMEPIP.
Programul „Roadmap AMEPIP” urmărește atingerea următoarelor obiective strategice:
1. Prezentarea cadrului normativ actualizat privind guvernanța corporativă;
2. Clarificarea rolului AMEPIP în procesele de monitorizare și avizare;
3. Creșterea gradului de cunoaștere a procedurilor de selecție și nominalizare;
4. Îmbunătățirea calității raportărilor în domeniul guvernanței corporative;
5. Identificarea și soluționarea problemelor operaționale întâmpinate de autorități;
6. Prevenirea riscurilor de neconformitate și reducerea riscului de sancțiuni.
Grupul țintă este format din autorități publice tutelare centrale și locale, unități administrativ-teritoriale, reprezentanți ai întreprinderilor publice, membri ai consiliilor de administrație și personal de specialitate din structurile de guvernanță corporativă.
Programul va fi implementat descentralizat, în 9 locații regionale, prin organizarea a 19 întâlniri, în perioada 9 martie – 26 mai 2026, repsectiv Buzău și Piatra Neamț, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova, Constanța, Miercurea Ciuc și Sibiu, Brașov, Timișoara, Alexandria, iar Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice va participa cu 10 reprezentanți.
Selecția locațiilor a fost realizată pe baza unor criterii obiective, respectiv:
• concentrarea întreprinderilor publice și autorităților tutelare;
• maximizarea impactului cu utilizarea eficientă a fondurilor publice.









.jpg)







