Apel la implicare! Tinerii continuă să împădurească România

Publicat pe Categorii CSR, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Apel la implicare! Tinerii continuă să împădurească România

Proiectul „Un milion pentru România” continuă și anul acesta cu activitatea de împădurire ce va fi desfășurată în zona Olteniei.

Ne propunem să plantăm 1 milion de copăcei, ne spune Luminița Durău, inițiatoarea proiectului, care a ajuns la a șasea ediție. Proiectul, care a început în 2015, organizat de tinerii FEL din cadrul CNR-CME, este continuat de Phoenix Training. Luminița, unul dintre primii membri #FELRomania, este profesoară de limba engleză. Iubește copiii, natura și este foarte implicată în acțiuni de CSR. Ea este sufletul acestei acțiuni de împădurire și reușește în fiecare an să adune iubitorii de mediu pentru a planta copaci. Luminița Durău ne spune: “Este angajamentul nostru, al tinerilor, în contextul schimbărilor climatice, dar, mai ales, este dorința noastră de a face bine naturii și oamenilor. Este vorba despre mediu, despre implicare, despre oameni inimoși și care lasă ceva în urma lor”.

Luminița face, din nou, un apel la implicare! “Oameni buni, ca și anul trecut avem nevoie de implicarea voastră și de sprijinul vostru financiar pentru a face acest proiect să devină realitate. Cei care vor să ne dea o mână de ajutor o pot face prin donarea oricărei sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor dedicate proiectului”, este mesajul Luminiței Durău. “Doresc să le mulțumesc încă o dată celor care au fost alături de noi în anii trecuți. E minunat să știi că nu ești singur și că ești înconjurat de oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *