Ce facem cu tehnologiile verzi când își încheie durata de viață? Adrian Tudora, Director General Adjunct ELCEN: Riscăm să ne trezim cu o criză a deșeurilor verzi

Publicat pe Categorii Eolian, Opinii / Analize, Regenerabile, SolarEtichete
Prima Pagina Regenerabile Eolian Ce facem cu tehnologiile verzi când își încheie durata de viață? Adrian Tudora, Director General Adjunct ELCEN: Riscăm să ne trezim cu o criză a deșeurilor verzi

Energie verde, emisii reduse, viitor sustenabil sunt concepte care domină dezbaterile despre viitorul energetic al Europei. Adrian Tudora, Director General Adjunct Electrocentrale București – ELCEN, semnalează o realitate mai puțin discutată: ce facem cu tehnologiile verzi când își încheie durata de viață?

„Toată lumea vorbește despre energie verde. Dar mai puțini vorbesc despre ce rămâne în urmă atunci când panourile fotovoltaice, turbinele eoliene și bateriile își termină viața”, atrage atenția Adrian Tudora, Director General Adjunct la Electrocentrale București – ELCEN.

Panourile solare au o durată de viață de 20–30 de ani. Componenta de sticlă și aluminiu este ușor reciclabilă. Problema apare, însă, la metalele rare utilizate în celulele fotovoltaice – precum indiu sau telur – care sunt dificil și costisitor de recuperat. În România, infrastructura de reciclare abia există. Ne lipsește nu doar capacitatea tehnică, dar și cadrul instituțional pentru a gestiona aceste fluxuri de deșeuri care vor deveni semnificative în viitorul apropiat, subliniază Tudora.

Turbinele eoliene funcționează, în medie, 20–25 de ani. Componentele metalice sunt reciclabile, dar palele – fabricate din materiale compozite – sunt extrem de dificil de revalorificat. “Palele ajung, de cele mai multe ori, la groapa de gunoi. Vorbim de structuri de zeci de metri, care nu se descompun și nici nu pot fi procesate ușor. Este o problemă ignorată, dar reală”, explică Tudora.

Durata de viață a bateriilor este de 8–12 ani, iar reciclarea acestora este încă la început de drum. Deși tehnologia evoluează, reciclarea litiului, cobaltului și nichelului – metale critice – rămâne sub 10% la nivel global.

„Tranziția energetică generează un nou tip de deșeu industrial, pentru care soluțiile actuale sunt insuficiente”, avertizează reprezentantul ELCEN. „Dacă nu începem să construim soluții viabile pentru acest lanț complet – de la extracție, la reciclare – riscăm să ne trezim cu o criză a deșeurilor verzi”, avertizează Tudora.

Așadar, tehnologiile verzi sunt doar parțial sustenabile dacă nu includem și o strategie clară de gestionare a deșeurilor pe care le vor genera. Este momentul ca România să își construiască infrastructura de reciclare și să regândească politicile de sustenabilitate, având în centru întreg ciclul de viață al tehnologiilor, afirmă Adrian Tudora.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *