Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, după anunțul Guvernului. Vezi care sunt măsurile

Publicat pe Categorii Business, Furnizare / Distributie / Transport, Semnal
Prima Pagina Business Furnizare / Distributie / Transport Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, după anunțul Guvernului. Vezi care sunt măsurile

“Se declară situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere pe o perioadă de 6 luni”: Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, după anunțul Guvernului din această dimineață.

Pe durata situației de criză, pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere se instituie măsuri de protecție care se aplică pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză, stabilește actul normativ.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: pompa-benzina.jpg

De asemenea, se limitează adaosul comercial practic de operatorii economici care produc, importă, distribuie și / sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora este limitat la cel mult 50% din media adaosului comercial înregistrat în ultimele 12 luni calendaristice. Măsura are în vederea evitării unui comportament inadecvat al operatorilor economici şi stoparea unor posibile tendințe de speculă pentru a prevenii creșteri nejustificate a prețurilor la aceste produse.

În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin adaos comercial se înțelege diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție, respectiv costul de achiziție, practicate de fiecare operator economic.

Proiectul de OUG prevede că exportul produselor petroliere (benzină și motorină) se poate realiza doar cu acordul ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerul de resort.

Totodată, se instituie măsuri de prevenire a vânzării de produse petroliere la un preț care depășește valorile preţurilor maximale și se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținut de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție.

În lipsa acestor intervenții legislative, există riscul afectării continuității în aprovizionarea consumatorilor și al blocajelor operaționale în piața gazelor naturale, se specifică în nota de fundamentare.

Proiectul de OUG vine și cu completarea mecanismului de repartizare a gazelor naturale:

•           instituirea unui mecanism clar de repartizare proporțională a cantităților disponibile, în funcție de consumul estimat al clienților fiecărui furnizor;

•           introducerea unor prevederi detaliate privind defalcarea cantităților pe categorii de consum

•           stabilirea unor reguli explicite de calcul, inclusiv:

o          determinarea stocurilor minime;

o          calculul diferențelor între consumul estimat și cantitățile alocate;

o          recalcularea cantităților în funcție de evoluția consumului;

•           reglementarea unui mecanism de recalculare și ajustare periodică, pe baza datelor transmise de operatorii din piață.

Puteți consulta actul normativ și nota de fundamentare la următorul link: https://energie.gov.ro/proiectul-de-oug-privind-declararea-situatiei-de-criza-pe-piata-titeiului-si-sau-a-produselor-petroliere-si-pentru-instituirea-unor-masuri-de-protejare-a-economiei-si-populatiei-pe-durata-situatiei-de/

Amenzi între 5% și 10% din cifra de afaceri pentru operatorii economici care fac export sau livrări intracomunitare de benzină și/sau motorină cu încălcarea prevederilor OUG

Efectuarea de către operatorii economici a operațiunilor de export sau a livrărilor intracomunitare de benzină și/sau motorină în alte condiții decât cele prevăzute la art. 4. constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune. Potrivit proiectului de OUG, contravențiile prevăzute la  se sancționează cu amendă între 5% și 10% din cifra de afaceri.

Art. 4. Prevede că pe durata situației de criză, exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei.

Prin cifra de afaceri anuală se înţelege cifra de afaceri a persoanei juridice contraveniente realizată în anul financiar anterior sancţionării faptei. În cazul în care, în anul financiar anterior sancţionării, întreprinderea nu a înregistrat cifră de afaceri sau aceasta nu poate fi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care contravenientul a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii. În ipoteza în care nici în anul anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii contravenientul nu a realizat cifră de afaceri, va fi luată în calcul ultima cifră de afaceri înregistrată. Dacă contravenientul este persoană juridică nou-înfiinţată, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancţionării, acesta va fi sancţionat cu amendă contravenţională de la 100.000 lei la 1.000.000 lei, potrivit proiectului de act noramtiv.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *