Două decizii ale ANRE în aceeași zi – 19 octombrie – vizează CEZ Vânzare. La cererea societății, Autoritatea a revocat, în prima decizie, statutul de Furnizor de Ultimă Instanță a CEZ Vânzare. Potrivit deciziei, „desemnarea societății CEZ Vânzare în calitate de Furnizor de Ultimă Instanță – FUI își încetează aplicabilitatea începând cu data de 1 noiembrie 2022”.
Prin cea de-a doua decizie, datată tot 19 octombrie, ANRE desemnează CEZ Vânzare în calitate de FUI pentru perioada 1 noiembrie 2022 – 31 octombrie 2024.

ANRE explică această decizie în contextul situației actuale din piața de energie, în vederea asigurării continuității și predictibilității activității de furnizare de ultimă instanță, corelat cu faptul că de la 1 noiembrie 2022 trebuie asigurat numărul minim al furnizorilor de ultimă instanță prevăzut în Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a energiei electrice.
CEZ Vânzare, firmă din grupul CEZ în România, deținut de către Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), are în portofoliu circa 1,4 milioane de clienți casnici și comerciali. Hidroelectrica are în plan achiziția CEZ Vânzare, cu asistență juridică de la PELI SCA și consultanță de la Deloitte. Consiliul de Supraveghere a avizat oferta companiei în cadrul procesului de achiziție.