AGA Hidroelectrica (ce va avea loc la data 29.05.2026) ar urma să ceară suspendarea președintelui Consiliului de supraveghere, pe fondul unui dosar de corupție, potrivit unui anunț al Ministerului Energiei: “Adunarea generală a acționarilor de la compania Hidroelectrica va propune un act adițional la contractul de mandat al lui Silviu Răzvan AVRAM, președinte al Consiliului de supraveghere al Hidroelectrica, prin care acesta să fie suspendat până la finalizarea dosarului în care dl. Silviu Răzvan Avram are calitatea de inculpat. Este vorba despre dosarul nr. 6631/2/2025 aflat pe rolul Secției I penale la Curtea de Apel București având ca obiect ”luarea de mită (art. 289 NCP) alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 35 alin.(1) Cod penal”.
Acest dosar a fost constituit pe rolul instanței în data de 21.10.2024. Silviu Răzvan Avrammeste inculpat și în dosarul nr. 6631/2/2025/a1 având ca obiect ”măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară” înregistrat pe rolul Curții de Apel București în data de 21.10.2025 și în dosarul nr. 6631/2/2025/a1.1 având ca obiect ”verificare măsuri asiguratorii (art. 250 ind.2 Cod procedură penală)”.

În comunicatul Ministerului Energiei se specifică: În condițiile în care în următoarele 90 zile de la aprobarea în AGA a Actului adițional la contractul de mandat al dlui Silviu Răzvan AVRAM, nu se pronunță o hotărâre judecătorească definitivă în dosarele în care dl. Avram are calitatea de inculpat, Ministerul Energiei, în temeiul art. 2 lit.f) din Contract, poate solicita revocarea acestuia din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere ca urmare a imposibilității îndeplinirii atribuțiilor.
În situația în care dl. Avram refuză să semneze Actul adițional care prevede suspendarea sa din calitatea de membru CS, aprobat de către AGA, atunci, în conformitate cu prevederile art. 9, coroborat cu art. 36.3 din Contractul de mandat, el poate fi revocat imediat de către AGA ”pentru neîndeplinirea culpabilă și nejustificată a obligațiilor prevăzute în contractul de mandat”.
Urmare a precizărilor Ministerului Energiei condus interimar de Ilie Bolojan, Hidroelectrica a transmis BVB următorul comunicat:
In contextul informatiilor aparute in spatiul public prin intermediul unui comunicat de presa emis de actionarul majoritar, Statul Roman prin Ministerul Energiei, la data de 8 mai 2026, referitoare la intentia de suplimentare a ordinii de zi a Adunarii Generale a Actionarilor („AGA”) S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. („Hidroelectrica” sau „Societatea”), cu propunerea de suspendare a Presedintelui Consiliului de Supraveghere prin act aditional la contractul de mandat, se impun o serie de clarificari privind cadrul legal aplicabil emitentilor listati si principiile de guvernanta corporativa incidente.
Potrivit prevederilor Legii nr. 24/2017, art. 105 alin. (3) lit. a), completarea ordinii de zi a adunarilor generale se realizeaza prin transmiterea unei solicitari formale catre emitent, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de o justificare sau de un proiect de hotarare propus spre adoptare de adunarea generala, in termenele prevazute de lege, urmand ca emitentul sa asigure publicarea si diseminarea acesteia prin canalele oficiale de raportare catre piata, respectiv prin sistemul Bursei de Valori Bucuresti („BVB”) si mecanismele reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiara („ASF”).
In situatia de fata, ordinea de zi a AGA convocata pentru data de 29 mai 2026 poate fi completata pana la data de 14 mai 2026, astfel incat convocatorul completat sa fie publicat in Monitorul Oficial in data de 18 mai 2026, ulterior aprobarii formale de catre Directorat.
Totodata, conform Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, art. 83^1 lit. b), precum si Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, art. 234 alin. (1) lit. b), constituie informatie privilegiata „solicitarea adresata de actionarii indreptatiti sa convoace/sa completeze convocatorul AGA”.
Astfel, la data prezentei, Hidroelectrica nu a receptionat o solicitare formala de completare a ordinii de zi din partea actionarului majoritar, Statul Roman prin Ministerul Energiei, insotita de documentatia aferenta prevazuta de cadrul legal aplicabil.
In acest context, informatiile privind intentia de suplimentare a ordinii de zi au fost facute publice prin intermediul unui comunicat de presa anterior primirii de catre emitent a unei solicitari oficiale de completare a ordinii de zi, fapt care a generat imposibilitatea societatii de a verifica, analiza si comunica in mod corespunzator informatia catre piata, in conformitate cu obligatiile legale ce revin unui emitent listat.
De asemenea, subiectul comunicat public, respectiv suspendarea Presedintelui Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, reprezinta un aspect sensibil din perspectiva guvernantei corporative si a stabilitatii conducerii societatii, cu potential impact semnificativ asupra perceptiei investitorilor, reputatiei emitentului si evolutiei pretului actiunii pe piata de capital, in conditiile in care informatia a fost diseminata in timpul orelor de tranzactionare, anterior unei comunicari oficiale a emitentului prin canalele reglementate ale pietei de capital, aspect susceptibil sa genereze volatilitate, interpretari incomplete sau reactii investitionale in absenta unui cadru informational complet, verificat si comunicat in mod oficial de catre societate.
In plus, avand in vedere natura informatiei comunicate si calificarea expresa a acesteia drept informatie privilegiata de catre legislatia pietei de capital, modalitatea de diseminare utilizata ridica serioase preocupari din perspectiva respectarii obligatiilor prevazute de Regulamentul (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piata (MAR), cu precadere in ceea ce priveste prevenirea divulgarii selective de informatii si mentinerea integritatii pietei.
Publicarea unui comunicat prin canale externe mecanismelor oficiale de informare a pietei, in absenta unei raportari curente realizate de emitent si anterior notificarii oficiale a societatii ridica ingrijorari din perspectiva respectarii principiilor de guvernanta corporativa si a obligatiei de asigurare a tratamentului egal al actionarilor si investitorilor, prevazute atat de Legea nr. 24/2017, cat si de OUG nr. 109/2011. In cazul unui emitent listat, informatiile susceptibile de a influenta deciziile investitionale trebuie comunicate pietei intr-o maniera simultana, completa si nediscriminatorie, prin intermediul canalelor oficiale de raportare, orice abatere de la acest mecanism fiind susceptibila sa genereze asimetrii informationale intre diferitele categorii de investitori si sa afecteze accesul egal la informatie al actionarilor minoritari.
Suplimentar celor precizate, desi Hidroelectrica are calitatea de intreprindere publica, legislatia pietei de capital si regulile aplicabile emitentilor listati impun obligatia tratamentului egal al tuturor actionarilor, indiferent de structura actionariatului sau de calitatea unui actionar de autoritate publica. In mod corespunzator, OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice include dispozitii exprese privind protectia actionarilor minoritari si obligatia alinierii la principiile Codului de Guvernanta Corporativa al Bursei de Valori Bucuresti. In acest context, transmiterea unor mesaje publice cu pronuntat caracter politic, anterior parcurgerii mecanismelor corporative si de raportare specifice pietei de capital, poate fi interpretata ca o ingerinta de natura politica in functionarea unei societati listate, cu potential de afectare a perceptiei investitorilor asupra stabilitatii cadrului de guvernanta corporativa.
Avand in vedere obligatiile stricte incidente emitentilor listati in materia transparentei, prevenirii divulgarii selective de informatii si asigurarii integritatii pietei de capital, inclusiv cele prevazute de Regulamentul (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piata (MAR), se impune ca orice demers privind completarea ordinii de zi a adunarilor generale sa respecte in mod riguros mecanismele si canalele oficiale prevazute de legislatia aplicabila, astfel incat toti investitorii sa beneficieze de acces egal, simultan si nediscriminatoriu la informatiile relevante privind emitentul, evitandu-se aparitia unor premise susceptibile sa afecteze functionarea ordonata, transparenta si echitabila a pietei de capital.



















