Ordonanța de urgență aprobată de Guvernul României care urma să plafoneze prețul pentru orice consumator de energie, conform prezentării oficiale, de fapt nu plafonează nimic. Circul rezolvării crizei energiei din ultimele 2 luni, cu care a fost distrat (distras) poporul, finalizat cu Ordonanța miraculoasă care salva economia românească prin plafonarea prețului electricității la 1,3 lei/kWh se dovedește că în fapt nu conține nici o plafonare, susține Dumitru Chisăliță, Președinte Asociația Energia Inteligentă.

Noua Ordonanță pe energie – semnalează el – conține doar inventarea unui nou intermediar, încasator de comisioane nereglementate care vor fi plătite de consumatorii finali, și care se crede că va putea pe baza unor prognoze anuale și lunare să reușească să controleze în același timp și cantitatea și prețul de pe piața de energie. Dictaturile, nu au reușit să controleze în același timp și cantitatea și prețul unui produs.
Chisăliță: Aflăm acum, adică când s-a publicat ordonanța de urgență de plafonare a prețului, că defapt prețul nu s-a plafonat, dar urmează să se plafoneze în Parlament prin modificarea Ordonanței de dinaintea Ordonanței care s-a aprobat vineri. Adică dezbateriile (circul) vor va mai continua, poporul nu trebuie să aibă timp să înțeleagă. Si mai ales se mai oferă odată speranța unei energii ieftine peste alte câteva luni.
Dincolo de faptul că această criză energetică a fost folosită, ca metodă de a strânge bani la bugetul de stat, ea a devenit și un important vehicul electoral, creem o problemă (printr-un act administrativ), stabilim niște vinovați, aplicăm câteva amenzi și venim cu soluția salvatoare.
Ingredientul împăraţilor, dintr-o perioadă de decadenţă a Romei, aplicat într-o perioadă tulbure a României! Și funcționează!









.jpg)








