Costurile pentru capacitățile de stocare a energiei au scăzut cu aproximativ 20% în ultimii 13 ani, iar acest lucru începe să se reflecte tot mai clar în comportamentul prosumatorilor, a declarat Gabriel Andronache, vicepreședinte al ANRE, în cadrul Conferinței Focus Energetic organizate la Palatul Parlamentului.
Potrivit oficialului, evoluțiile din piața energiei electrice arată tot mai clar rolul pe care îl vor avea soluțiile de stocare în echilibrarea producției, mai ales în contextul creșterii rapide a capacităților fotovoltaice.

„M-am uitat în această dimineață – de fapt o fac în fiecare zi, primesc datele pentru PZU – și am constatat că astăzi, începând cu ora 13:00, pentru un interval de patru ore, prețul energiei electrice este zero. În schimb, între orele 19:00 și 23:00, prețul sare de 100 de euro/MWh”, a explicat Andronache. În acest context, el a subliniat că producătorii de energie solară, inclusiv prosumatorii, încep să analizeze dacă este mai rentabil să livreze energia în rețea la prețuri foarte scăzute sau să investească în capacități de stocare pentru a o utiliza sau vinde ulterior, în intervale cu prețuri mai ridicate. „Prosumatorii și-au dat seama că este mai important și mai benefic să își instaleze capacități de stocare”, a spus vicepreședintele ANRE.
La finalul lunii decembrie 2025, România ajunsese la aproximativ 297.000 de prosumatori, iar dintre aceștia circa 66.000 aveau deja instalate și capacități de stocare. Datele ANRE arată o accelerare a interesului pentru aceste sisteme. În ultima parte a anului trecut, aproximativ 7.000 de noi prosumatori și-au instalat capacități de producție, însă numărul celor care au adăugat sisteme de stocare a crescut cu circa 10.000. În total, capacitatea instalată în panouri fotovoltaice la nivelul prosumatorilor se ridică la aproximativ 3.400 MW.
Vicepreședintele ANRE a atras atenția și asupra necesității modernizării infrastructurii de transport și distribuție a energiei. Operatorii din distribuție au depus 105 proiecte pentru finanțare prin Fondul de Modernizare, cu o valoare totală de aproximativ 2,4 miliarde de euro. Cu toate acestea, bugetul disponibil pentru acest program este de doar 1,1 miliarde de euro, a spus Andronache. „Trebuie să găsim soluții pentru a crește sumele alocate, pentru că aceste proiecte sunt necesare pentru sistemul energetic național”, a avertizat Andronache.
În opinia Vicepreședintelui ANRE, România are premisele pentru a reduce costurile energiei în viitor, însă acest proces depinde de continuarea investițiilor în producție, infrastructură și interconexiuni energetice.









.jpg)








