Electrica are de primit două miliarde de lei la finalul primului trimestru în baza schemei de plafonare-compensare.

„La închiderea primului trimestru, avem de primit în jur de 2 miliarde de lei pe schema plafonare – compensare, însă noi avem încredere că această situaţie se va rezolva într-un timp rezonabil, neexistând o presiune pe situaţia financiară concretă a Electrica. Situaţia financiară a grupului este stabilă şi avem încredere că plata se va şi rezolva în cel mai scurt timp”, a precizat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica, la BVB, după evenimentul care a marcat intrarea la tranzacţionare a primei emisiuni de obligaţiuni a companiei.