- InvesTenergy este partener media al CIEM 2025. În acest context festiv, transmitem sincere felicitări Facultății de Energetică pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea sectorului energetic din România
Facultatea de Energetică a Universității UNST POLITEHNICA din București aniversează 75 de ani de excelență în educație, cercetare și inovare în domeniul ingineriei energetice, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Conferinței Internaționale Energie–Mediu (CIEM 2025), ce va avea loc în perioada 23–24 octombrie 2025.
Evenimentul aniversar se va desfășura joi, 23 octombrie, de la ora 10:00, în Aula POLITEHNICA București, și va reuni reprezentanți ai mediului academic, ai instituțiilor de cercetare și ai industriei energetice, oferind un cadru de celebrare a tradiției și performanței, dar și de consolidare a parteneriatelor strategice pentru viitorul sectorului energetic.
„Facultatea de Energetică a format, în 75 de ani, generații de ingineri care au contribuit la dezvoltarea sistemului energetic național. Aniversarea este și un prilej de a reconfirma parteneriatul esențial dintre universitate și industrie, într-o perioadă în care tranziția energetică cere competențe tot mai avansate”, a declarat Prof. dr. ing. Diana Roobescu, decanul Facultății de Energetică.

CIEM 2025 este organizată de Facultatea de Energetică, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, Consiliul Mondial al Energiei – Comitetul Național Român și Asociația Inginerilor Energetici și Electricieni. Conferința beneficiază de co-sponsorizare tehnică din partea secțiunii IEEE România și a capitolului Power Energy IEEE România.
Obiectivele CIEM sunt de a răspunde provocărilor din domeniile în rapidă dezvoltare ale Ingineriei Energetice și de Mediu și de a inspira atât studii de cercetare, cât și aplicații practice, prin promovarea interacțiunii dintre oamenii de știință din universități, instituții de cercetare și industrie.
Sub egida „Energie și Mediu”, CIEM 2025 abordează teme actuale precum: sisteme electroenergetice și rețele inteligente, energii regenerabile, securitate și sustenabilitate energetică, managementul energiei, tehnologii avansate de producere a energiei și transformarea digitală a orașelor inteligente.
Tot joi, de la ora 14:00, Biblioteca Centrală POLITEHNICA găzduiește workshop-ul „Educația în ingineria energetică – parteneriat între universitate și industrie” și o parte din sesiunile tehnice ale conferinței.
Vineri, 24 octombrie, de la ora 11:30, la Hala EM a Facultății de Energetică, va avea loc inaugurarea RenewAcad Energetica, un nou centru de instruire practică pentru energii regenerabile, realizat în parteneriat cu Wind Power Energy SRL. Studenții vor avea ocazia să se formeze pe echipamente moderne, similare celor din instalațiile fotovoltaice reale.
Programul complet și detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul oficial al conferinței: https://ciem.upb.ro/2025