Guvernul a adoptat astăzi ordonanța de urgență care menține prețurile la gaz în anul acesta, până în primăvara anului viitor.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat: “Această decizie de a stabili un mecanism prin care prețurile nu vor crește a fost luată pe baza a trei considerații. Pe de o parte, anul viitor, România își va dubla aproape capacitatea de alimentare cu gaz, vom deveni, practic, independenți și cel mai bun moment pentru liberalizare în piața de gaz și pentru a nu avea niciun fel de șoc de creștere de prețuri este momentul în care oferta de gaz pe piață va fi suficientă. Așa cum știți, astăzi, două treimi din consumul nostru de gaz este asigurat din producția internă și o treime din importuri. Al doilea motiv este legat de o predictibilitate economică și socială. Așa cum știți, una din țintele pe care ni le-am asumat este coborârea ratei inflației și orice creștere de prețuri care vine în zona de energie – la electricitate, gândiți-vă ce s-a întâmplat anul trecut, de exemplu -, la combustibil, la gaz, înseamnă un impact important, care are efecte legate de puseuri inflaționiste și intenția noastră este să acționăm în așa fel încât, în combinație cu ajustarea legată de reducerea de deficit, să fim și în situația în care ne reducem rata inflației cu efecte importante asupra stabilității macroeconomice și asupra relansării economice în anii următori. Sigur, al treilea motiv ține de situația pe care o avem în momentul de față în zona Golfului, unde, inevitabil, datorită sincopelor care au loc în aprovizionarea piețelor globale cu țiței, cu gaz, suntem în situația în care, chiar dacă Uniunea Europeană sau România nu sunt dependente într-o măsură foarte mare de aprovizionarea din zonă, totuși, datorită faptului că prețurile pe aceste piețe la gaz, la combustibil, așa cum știți, se formează la nivel global, în mod inevitabil, există efecte marginale și asupra noastră și vedeți ce creșteri au fost pe aceste piețe datorită aspectelor legate de perturbarea aprovizionării, de aspectele emoționale care au loc în astfel de situații și, acolo unde noi putem influența, unde putem să influențăm semnificativ lucrurile, cum este piața de gaz, unde avem o anumită independență energetică, era normal să o facem.”

La rândul său, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat: “Guvernul României a adoptat o măsură prin care prețul la consumatorul final, în materie de gaze naturale, va avea un preț stabil timp de un an de zile, până în luna aprilie 2027, indiferent de fluctuațiile internaționale, care au arătat în ultimele cinci zile faptul că, la nivel internațional, în medie, au crescut prețurile până la aproape 70% în materie de gaze naturale.
Dat fiind acest lucru, în ordonanța de astăzi a fost stabilit un mecanism economic extrem de clar prin care, de la nivel de producător, avem un preț de plecare maximal de 110 lei per megawatt, mai puțin decât prețul plafonat, care era 120 de lei. Avem un preț reglementat la transportator – 15 lei, un preț reglementat la distribuție – maxim 69 de lei per megawatt și o marjă maximă de adaos, de 15 lei la furnizor. În această formulă, orice modificare, care poate să apară pe piață, este absorbită de formula în care noi putem, cumulat, pe formula propusă și adoptată astăzi în Guvernul României, ca prețul la gaze naturale pe care îl plătesc astăzi românii la preț plafonat să fie același încă un an de zile de acum înainte. Adică, indiferent ce se întâmplă, România a luat o măsură curajoasă, a luat o măsură rapidă, prin care se limitează impactul asupra bugetului fiecărui român care plătește facturi la gaze naturale pentru următorul an.”
Odată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență și publicarea ei în Monitorul Oficial, urmează ca cele trei companii producătoare de gaze naturale din România să notifice Transgaz, să notifice furnizorii, să transmită ofertele de gaze disponibile și capacitățile de gaze disponibile pentru furnizori, urmând ca furnizorii să intre în piață în baza acestei ordonanțe, a completat Ivan.
Referitor la notificările furnizorilor către consumatorii casnici cu oferte care au depășit prețul de 0,31, Ivan a explicat că aceste notificări nu mai sunt valabile în contextul adoptării noii OUG. „Prin urmare, oamenii nu trebuie să facă absolut nimic, nu trebuie să facă notificări, să schimbe ceva, ci este suficient să aștepte și să își plătească, în momentul în care vor veni facturile, să își plătească factura. Toate facturile, începând cu 1 aprilie, vor veni la acest preț reglementat care nu va depăși 0,31 lei per kilowatt, adică, prețul plafonat astăzi.”









.jpg)








