Din cauza pandemiei de coronavirus, în acest an la nivel global vor fi construite mai puţine turbine eoliene, centrale fotovoltaice şi alte instalaţii care produc energie regenerabilă decât în 2019. Acesta este primul declin înregistrat în ultimii 20 de ani, a anunţat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.

Potrivit IEA, în 2020 la nivel mondial vor fi construite capacităţi de energie regenerabilă de 167 de GW, cu aproximativ 13% mai puţin decât în 2019. Cu toate acestea, capacitatea globală de producţie a energiei regenerabile va creşte cu 6% în 2020.
„Ţările vor continua să construiască noi turbine eoliene şi centrale fotovoltaice dar într-un ritm mult mai lent”, a apreciat directorul IEA, Fatih Birol, scrie Reuters. Ritmul mai lent de creştere a energiilor regenerabile în acest an este cauzat de întreruperile apărute în lanţul de aprovizionare, măsurile de izolare şi distanţarea socială precum şi de provocările de natură financiară. Cu toate acestea, IEA prognozează că anul viitor construcţia de noi capacităţi pentru producţia de energie regenerabilă va reveni la nivelul atins în 2019, în condiţiile în care proiectele amânate vor fi finalizate, cu condiţia continuării politicilor guvernamentale de sprijin, relatează Reuters.