Ministerul Energiei a întârziat cu îndeplinirea termenelor din PNRR – apelul privind producția de energie regenerabilă din surse solară și eoliană – și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vine cu o soluție. “Vrem să-i sprijinim pe colegii de la Ministerul Energiei în faza de încheiere a contractelor în vederea prelungirii termenului de implementare a acestora cu 12 luni, până în trimestrul II 2025”, a precizat Cătălin Costache, director general în cadrul MIPE, la „2023 Romania Solar Summit”, organizat de Govnet.

Lucrăm împreună cu Consiliul Concurenței să obținem avizul Comisiei Europene pe această propunere, a completat reprezentantul MIPE.
Potrivit acestuia, “Sunt întârzieri la Componenta 6 de energie din PNRR… nu sunt chiar mici. Cea mai importantă întârziere vizează stadiul apelului privind producția de energie regenerabilă din surse solară și eoliană”.
Componenta 6 din PNRR este coordonată de Ministerul Energiei
Reprezentantul MIPE a explicat de ce sunt întârzieri: “Ministerul Energiei și-a direcționat capacitatea pentru a finaliza apelurile din zona de producție de hidrogen verde și de cogenerare, înainte de a se concentra în totalitate pe apelul acesta, care a fost suprasubscris de 3-4 ori, bugetul fiind de aproximativ 460 milioane euro”. Totuși, la acest moment, 80 de proiecte sunt în faza de precontractare.