„Comorile unei companii sunt specialiștii. Fie că vorbim despre un electrician, un tehnician, un jurist sau un economist – o companie atinge rezultatele dorite prin intermediul lor, al oamenilor specialiști din fiecare arie de activitate… Oamenii sunt cei care pun în mișcare activitatea unei companii, sunt esențiali și fiecare specialist are un rol important în derularea întregii activități”, ne spune Mihaela Popovici, Manager Brand & Marketing, CEZ România.
Mihaela este “un om cu energie pentru bine”, care lucrează la CEZ România de 10 ani, știind sigur că este în locul potrivit – casa ei profesională, unde își dorește să rămână, să învețe, să se dezvolte, să își aducă contribuția în fiecare inițiativă și să își susțină echipa.
“Să punem Oamenii din energie în lumină”. Continuăm demersul nostru dedicat specialiștilor din sectorul energtic, prin publicarea unor interviuri/articole. Vă invităm, așadar, să o cunoaștem împreună pe Mihaela Popovici, manager al departamentului Brand & Marketing din cadrul Diviziei Oameni & Brand, CEZ Eomânia, în interviul acordat InvesTenergy.

– Vă rog să vă prezentați – studii, experiență profesională. Aș dori să ne spuneți și câteva cuvinte despre dumneavoastră, ca să vă cunoaștem mai bine?
– Sunt Mihaela Popovici, un om cu energie pentru bine. Am absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, am făcut voluntariat într-o organizație de studenți în timpul facultății și de 10 ani sunt mândră că fac parte din compania CEZ în care energia vine de la oameni.
– Demersul InvesTenergy este de a pune Oamenii din energie în lumină,de a prezenta Specialiștii din domeniu. În opinia dvs, cât de importanți sunt specialiștii în orice domeniu?
– Din punctul meu de vedere, comorile unei companii sunt specialiștii. Fie că vorbim despre un electrician, un tehnician, un jurist sau un economist – o companie atinge rezultatele dorite prin intermediul lor, al oamenilor specialiști din fiecare arie de activitate. Putem compara echipa unei companii cu o turbină eoliană – dacă din respectiva turbină lipsește o pală sau dacă nu bate vântul, atunci acea turbina nu își va îndeplini scopul de a produce energie verde. Același lucru îl putem spune și despre echipa care alcătuiește o companie – dacă din cadrul ei lipsește un specialist, acelei companii îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să își atingă obiectivele. Oamenii sunt cei care pun în mișcare activitatea unei companii, sunt esențiali și fiecare specialist are un rol important în derularea întregii activități.
– Ce anume vă definește ca OM și ca specialist în ceea ce faceți?
– Entuziasm, perseverență, curiozitate/ inovație, inițiativă, umanitate – atât în viața personală, cât și în cea profesională. Chiar de curând, o persoană dragă mie, mi-a spus că foarte rar a văzut pe cineva care să priveasca fiecare zi de lucru ca pe prima zi de muncă, cu entuziasm, dorința de a găsi soluții, curiozitate de a explora cât mai mult, toate acestea bineînteles într-un mediu prielnic învățării și dezvoltării pe care compania din care fac parte mi-l ofera și pe care și eu, la rândul meu, îl creez pentru echipa pe care o coordonez.
Mai mult, îmi place să caut și să privesc partea bună în toate provocările. Îmi găsesc motivația și inspirația în oamenii din jurul meu – colegi, prieteni, familie, oameni de succes din diverse domenii. Cunoștințele, dedicarea, dorința de a duce lucrurile la un nivel superior sunt doar câteva din atributele esențiale ale fiecărui specialist și la care sunt tot timpul atentă când vine vorba despre activitatea mea. Sunt o persoană norocoasă să am colegi de la care pot învața și alături de care mă pot dezvolta în permanență.
– Care este parcursul dvs profesional? De când lucrați în cadrul companiei CEZ?
– Pot spune cu mândrie că sunt un proaspăt senior în cadrul Grupului CEZ în România, în luna martie tocmai am împlinit 10 ani de când m-am alăturat acestei echipe. Mai exact, la 22 ani doar ce terminasem facultatea când am aflat de oportunitatea de a lucra la CEZ. Mai întâi, în calitatea de Specialist Comunicare Internă, i-am cunoscut mai bine pe colegii mei, am organizat și ne-am bucurat împreună de proiectele dedicate lor. Apoi, am combinat proiectele de comunicare internă cu cele de CSR, devenind Specialist Comunicare Internă & CSR, unde pe parcursul câtorva ani am contribuit la dezvoltarea platformei Energie pentru bine și, cel mai important, am învățat cum putem prin proiecte și inițiative să aducem o rază de speranță în acele medii mai puțin norocoase. În acea perioadă în cadrul Grupului CEZ am avut ocazia să mă dezvolt pe orizontală, iar acum 3 ani a venit rândul dezvoltării pe verticală. Astfel, am preluat coordonarea echipei PR, CI & CSR, mai exact 5 specialiști talentați și dedicați alături de care am depășit obstacolele aduse de pandemie în 2020 și împreună cu care am creionat acele proiecte care au adus în prim plan angajatul CEZ și comunitățile locale din care facem parte. După pandemie, am avut oportunitatea de a-mi întregi experiența de comunicator în cadrul Grupului CEZ, astfel că în 2021 am decis să spun DA provocării de a prelua echipa Brand și Marketing.
– Cum a început totul? Faceți ce ați visat, este meseria/job-ul care vi se potrivește?
– Una dintre cele mai importante probleme din sistemul de învațământ, pe care am simțit-o pe pielea mea, a fost aceea de a nu ști exact, la sfârșitul liceului, spre ce domeniu să aplic la facultate. În ciuda acestei situații, sunt convinsă că, pentru mine, lucrurile s-au așezat în așa fel încât să ajung la locul de muncă la care visam și care mi se potrivește – un loc unde energia vine de la oameni. Poate a fost dorința mea continuă de a descoperi lucruri noi, poate a fost un dram de noroc, poate a fost faptul că sunt mereu deschisă spre idei noi sau poate puțin din toate. Este cert că am fost omul potrivit la locul potrivit în momentul potrivit.
Prima dată când am interacționat cu specialiștii CEZ a fost în cadrul organizației de studenți unde eram voluntar, iar CEZ România susținea încă de atunci educația și dezvoltarea comunității locale, fiind unul dintre sponsorii organizației. Pe lângă susținerea financiară, CEZ se implica și prin specialiști care veneau și împărtășeau din experiența lor pe diverse teme – de la leadership până la subiecte tehnice. Acei specialiști au fost pentru mine adevărați ambasadori ai companiei pentru care lucrau, m-au inspirat și m-au făcut să îmi doresc să ajung să lucrez alături de ei.
Despre ceea ce am găsit în echipa CEZ sunt multe de spus, însă o să încerc să le prezint pe scurt: un mediu de lucru cu multe oportunități, cu colegii deschiși de la care în fiecare zi învăț câte ceva, cu posibilitatea de a interacționa cu parteneri sau colaboratori, faptul că pot să îmi pun amprenta în proiectele pe care le derulăm, îmi demonstrează că este locul la care am visat, iar rezultatele pe care le-am avut de-a lungul anilor, atât individual, dar și la nivel de echipă, demonstrează că este jobul care mi se potrivește. Inclusiv perioadele dificile, acum când le privesc retrospectiv, au avut rolul lor în formarea mea ca specialist.
– Cu ce vă ocupați în prezent în cadrul companiei? Cum este să lucrezi în echipa CEZ România?
– În prezent, sunt manager al departamentului Brand & Marketing din cadrul Diviziei Oameni & Brand și împreună cu colegele mele conturăm și dezvoltăm proiecte atât pentru publicul extern, dar și pentru cel intern. Chiar acum avem în lucru campanii frumoase pe care abia așteptăm să le împărtășim cu voi, cu cei care ne sunt clienți și cu cei care ne urmăresc pe rețelele sociale și cu care interacționăm la diverse evenimente.
Echipa Oameni & Brand este o sursă continuă de inspirație și creativitate generate de colegele mele. Încredere, susținere, posibilitatea de a explora și crea proiecte care să aiba un impact pozitiv în comunitatea noastră internă și externă sunt doar câteva din ingredientele mixului nostru de marketing intern. Atmosfera din echipa mare CEZ este cea unei familii în care energia vine de la oamenii care o alcătuiesc.
– La ce proiecte ați lucrat și care este proiectul de care sunteți cel mai mândru?
– Unul dintre proiectele de care sunt mândră și la care am lucrat cu mult entuziasm este un proiect lansat în 2021 numit Energiada. Chiar dacă suntem doar la o primă ediție a proiectului, recent am primit cu bucurie vestea că Energiada se află pe lista finaliștilor la competiția internațională SABRE.
Strategia Energiada a fost una inovativă, dezvoltată în jurul provocării de a deveni olimpici la energie.
Împreună cu tineri influenceri și colegi din CEZ Vânzare am realizat o serie de episoade prin care ne-am dorit să îi ajutăm pe clienți să fie eficienți energetic. O altă tactică a campaniei a fost Manualul de Eficiență Energetică pentru #acasă care oferă soluții practice pentru optimizarea consumului de energie, fără a fi afectat confortul clienților.
Și as putea continua lista cu Maratonul Olteniei. Este un proiect special pentru mine, alături de care am crescut, dovadă că anul acesta și Maratonul Olteniei ajunge la cea de-a zecea ediție, așa cum și eu am 10 ani de CEZ. La Maratonul Olteniei am învățat ce înseamnă să coordonezi o echipă mare formată din colaboratori, parteneri, furnizori diferiți.
Pe lângă proiecte cu energie pentru bine pentru comunitățile noastre locale, proiecte special create pentru colegii noștri, am lucrat de-a lungul celor 10 ani și în diverse proiecte strategice ale Grupului.
Cel mai recent proiect strategic la care am luat parte a fost cel despre noul mod de lucru în companiile Grupului CEZ în România. Grija pentru angajați este una dintre principalele direcții din CEZ, motiv pentru care în timpul pandemiei au fost găsite rapid soluții pentru ca oamenii noștri să fie în siguranță și să poată lucra de acasă.

– Cum ați depășit momentele dificile din activitatea dvs. Dacă puteți să ne prezentați un astfel de moment….
– Momentele dificile fac și ele parte din experiența ca om, angajat și coleg. Este important ca în acele clipe să găsești ancore solide în principiile tale, să te concentrezi pe găsirea unor solutii și să nu îți direcționezi energia spre dificultatea situației, ci spre rezolvarea ei. Cumva natural, firesc, îmi place să îmi păstrez optimismul și să îmi distribui atenția și eforturile pe acele părți bune care există și în cele mai întunecate situații.
– Cine este mentorul dvs, omul care v-a susținut în permanență? Sunteți, la rândul dvs, mentor pentru cineva?
– Mentorul meu este chiar Directorul Diviziei Oameni și Brand din CEZ România. Pe lângă încrederea și susținerea pe care am simțit-o din partea ei încă de la început, Angelica este o adevarată sursă de inspirație și motivație de la care învăț mereu ceva nou și care mă ajută să îmi depășesc limitele.
– Cum reușiți să vă adaptați schimbărilor permanente din domeniul energetic?
– Există o altă variantă? Nu, prin urmare trebuie să accepți că schimbările sunt inevitabile. Nu te opui lor, ci încerci să găsești acele soluții care te ajută să te adaptezi rapid și să îi sprijini și pe alții să facă același lucruri.
– Planuri de viitor…
– În ce privește planurile de viitor, așa cum spuneam și mai devreme, sunt deschisă la nou și, în funcție de context, ele se pot adapta. Știu sigur că CEZ este casa mea profesională și că în continuare îmi doresc să învăț, să mă dezvolt, să îmi las amprenta și să am o contribuție valoroasă în fiecare inițiativă, să îi susțin pe oamenii din jurul meu în proiectele lor și să îi ajut să crească.
– Ce le recomandați generațiilor de tineri?
– Să creadă în propriile visuri și să muncească pentru ele, iar rezultatul nu va întârzia să apară.
– Cum vedeți sectorul energetic românesc peste 10 ani?
– Digitalizat, dar în același timp înclinat spre oameni. Pe măsură ce operațiunile vor fi din ce în ce mai digitalizate, cu atât mai mult oamenii, specialiștii, vor fi din ce în ce mai importanți. Know-how-ul și dedicarea lor vor fi cele care vor duce la noi descoperiri în sectorul energetic.
– Mulțumesc.