La aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România și SUA, președintele Joe Biden a confirmat, la Summit-ul G7, că relațiile dintre cele două state sunt foarte strânse. În cadrul parteneriatului româno – american, pe palierul energiei, președintele SUA a anunțat că vor investi alte 14 milioane de dolari în ”Etapa Preliminară a studiilor de inginerie și proiectare pentru dezvoltarea SMR (reactoare modulare mici din România), afirmă ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Până în prezent, SUA au sprijinit deja dezvoltarea SMR-urilor în țara noastră pentru realizarea unui studiu amănunțit, care a durat 18 luni, în urma căruia s-a identificat amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița.

Decarbonizare fără energie nucleară nu se poate, de aceea sunt foarte importante investițiile pe care le facem. Vreau să le mulțumesc președintelui României Klaus Iohannis și prim – ministrului Nicolae Ciucă pentru susținerea extinderii programului nuclear civil în România și pentru implicarea pe care au avut-o în extinderea parteneriatului strategic dintre cele două state. Investițiile vor avea efecte pozitive în domeniul energiei, dar și pentru întreaga economie. Totodată, aș dori să dau asigurări că pentru dezvoltarea acestui proiect se respectă cele mai înalte standarde de securitate nucleară, care să ofere siguranță populatiei și atenția cuvenită mediului, a precizat ministrul Energiei.
Statele Unite sunt implicate în cel mai complex și avansat program de dezvoltare a Reactoarelor Modulare Mici. Tehnologia americană NuScale este aprobată de către Comisia de Reglementare din SUA, din 2020. Decizia a fost luată la finalul unui proces amplu de testare, care a durat peste 10 ani și a costat peste 500 milioane dolari și peste 2 milioane ore de muncă. Comisia de Reglementare din SUA este unul dintre cei mai apreciați și stricți reglementatori nucleari din lume. În același timp, și în România vor fi urmate toate procedurile de autorizare și reglementare aplicabile.
Etapa Preliminară a Studiilor de Inginerie și Proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici din România constă în inițierea unui pachet de studii și activități de inginerie și proiectare, precum și analize tehnice ale amplasamentului, elementele esențiale ale definirii proiectului prin raportare la cerințele de autorizare și reglementare naționale și internaționale aplicabile.
“Avem experiență de peste 25 ani în operare la cele mai înalte standarde de siguranță, a celor două reactoare de la Cernavodă, care se află în topul mondial în ceea ce privește productivitatea, pe locurile 1 și, respectiv, 3. Avem o comisie de reglementare cu multă experiență și în strânsă colaborare cu Comisia de Reglementare din SUA, cu Agenția pentru Energie Atomică de la Viena, precum și cu cele mai înalte organizații din domeniul energiei nucleare, la nivel mondial. Avem oportunitatea de valorifica această experiență și a ne implica într-un proiect solid, care va asigura României energie curată la prețuri accesibile, dezvoltare pentru comunitatea locală, locuri de muncă, formarea unei noi generații de ingineri și poziționarea României ca un centru regional de pregătire a viitorilor operatori, dar și ca hub pentru producția și asamblarea de componente.
Dar înainte de toate aceste beneficii, ne uitam la beneficiile pentru comunitatea din Doicești – fosta termocentrală va primi o nouă viață, va reintra pe harta energetică a României, oferindu-le locuitorilor din Doicești prosperitate, locuri de muncă, dezvoltarea comunității și acces la energie curata și sigură, fără poluare, spre deosebire de modul în care opera termocentrala în trecut. Energia nucleară este o sursă curată și sigură de energie, care în prezent aprinde 1 din 5 becuri din România prin funcționarea Centralei de la Cernavodă”, a mai precizat ministrul Energiei.
Nuclearelectrica și NuScale vor colabora cu USTDA pentru dezvoltarea studiului
Nuclearelectrica salută anunțul făcut de Președintele Biden cu ocazia lansării „Inițiativei Parteneriat Global pentru Infrastructură”, în cadrul Summit-ului G7: alocarea unui grant în valoare de 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în România de către NuScale – Etapa Preliminară a Studiilor de inginerie și proiectare pentru proiectul SMR din România.
În dezvoltarea acestui studiu, Nuclearelectrica și NuScale vor colabora cu USTDA pentru inițierea unui pachet de studii și activități de inginerie și proiectare, precum și analize tehnice ale amplasamentului potențial de la Doicești, care vor furniza României date esențiale pentru dezvoltarea primei centrale cu reactoare modulare mici din România. Aceste informații sunt esențiale pentru estimarea costurilor, planificarea riguroasă a activităților și definirea proiectului prin raportare la cerințele de autorizare și reglementare naționale și internaționale aplicabile. De asemenea, în această etapă vor fi identificați potențialii furnizori de servicii și pentru producția componentelor și asamblarea acestora în România.
„Tehnologia reactoarelor modulare mici a NuScale, prima și singura tehnologie SMR care a primit aprobarea din partea Comisiei de Reglementare Nucleara din SUA (NRC), poate sprijini obiectivele de decarbonare ale României, contribuind în același timp la independența energetică și prosperitatea țării noastre. Prin parteneriatul cu Statele Unite, alegând o tehnologie deja aprobată și validată de către un reglementator cu experiență, România se asigură, de asemenea, că proiectele sale în domeniul energiei nucleare respectă cele mai înalte standarde de siguranță nucleară. De asemenea, Nuclearelectrica, cu peste peste 25 ani de operare la cele mai înalte standarde de securitate a centralelor nucleare, este mândră să contribuie cu expertiză la dezvoltarea primelor reactoare modulare din Europa și să ofere un exemplu pentru alte țări interesate să dezvolte programe nucleare civile”, declară Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.
România, prin Nuclearelectrica, face astfel primii pași spre implementarea în acest deceniu, a primei centrale electrice NuScale din Europa cu 6 module, și o putere instalată de 462 MWe. Se estimează că centrala electrică NuScale cu 6 module va genera 193 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție și va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.
„Ca și în cazul Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, prima centrală cu reactoare modulare mici va genera energie curată și creștere economică durabilă pentru comunitatea locală, prin mii de locuri de muncă nou create, investiții în infrastructură, dezvoltarea lanțului de furnizori locali, taxe la bugetul local și dezvoltarea unei noi generații, prin investițiile în educație de calitate”, precizează Cosmin Ghiță.