Ioan Alin Demian, Director de Cabinet al ministrului Energiei, Bogdan Ivan Gruia, este propus oficial de Ministerul Energiei – în calitate de reprezentant al acționarului majoritar, Statul Român – pentru un loc în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.
Propunerea va fi supusă votului în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) programată pentru 8 septembrie 2025, când se va decide înlocuirea unui membru provizoriu din Consiliul de Supraveghere (CS), al cărui mandat expiră pe 9 septembrie. În schimb, pentru alți 2 membri provizorii din CS, se propune prelungirea cu 2 luni a duratei mandatelor acestora. Cei 3 supraveghetori în cauză sunt: Anca Mitu, Marius Persinaru și Ciprian Ene.

Demian, omul de încredere al ministrului Energiei, este singurul candidat pe listă publicată pe site-ul Hidroelectrica. Termenul-limită pentru propuneri expiră mâine, 11 august.
Demian este, din iunie 2025, șeful de cabinet al ministrului Energiei, funcție pe care a ocupat-o anterior și la Ministerul Economiei, alături de același Bogdan Ivan Gruia. Practic, Demian este mâna dreaptă a ministrului, iar potrivit unor surse din presa locală, este și finul acestuia.
Demian – de la primăria Coșbuc, la supravegherea Hidroelectrica
Înainte de a deveni om-cheie în minister, Demian a avut o carieră politică la nivel local: a fost viceprimar și administrator public în comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, precum și consilier județean. A activat în administrația locală din 2001 până în februarie 2024, fără să fi avut anterior o legătură profesională directă cu domeniul energiei.
Ministerul Energiei, deținând peste 80% din capitalul social al Hidroelectrica, a solicitat convocarea AGOA pentru a oficializa această schimbare în Consiliul de Supraveghere. Votul va fi secret.
Hidroelectrica și Ministerul Energiei au publicat anunțul de selecție pentru ocuparea a 3 posturi de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, procesul urmând să se deruleze în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011. Dosarele de candidatură se pot depune până pe 01.09.2025.