Ministrul Ivan: “În București se vor amplasa 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic. Așteptarea legitimă a oamenilor este una singură: să vină căldura”

Publicat pe Categorii Info, Info Consumatori, Semnal
Prima Pagina Info Info Consumatori Ministrul Ivan: “În București se vor amplasa 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic. Așteptarea legitimă a oamenilor este una singură: să vină căldura”

În București se vor amplasa 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic în zonele unde rețeaua de termoficare înregistrează dificultăți majore, iar agentul termic ajunge la parametri necorespunzători. Aceasta este soluția concretă pentru stabilizarea sistemului de termoficare al Municipiului București, stabilită în urma analizelor tehnice și a discuțiilor purtate în ultimele zile cu autoritățile locale și operatorii implicați. Alături de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, ministrul Bogdan Ivan a reunit, din nou, la aceeași masă ELCEN și Termoenergetica.

„Așteptarea legitimă a oamenilor este una singură: să vină căldura”, a subliniat ministrul Energiei, arătând că situația actuală nu este rezultatul lipsei de voință sau al nepăsării, ci consecința unor probleme tehnice și structurale vechi, care s-au acumulat și s-au agravat în timp.

Containerele modulare vor funcționa ca surse locale de producere a căldurii, fiind amplasate în proximitatea consumatorilor. Principalele avantaje ale acestei soluții sunt pornirea rapidă, reducerea presiunii asupra rețelei principale și diminuarea pierderilor din zonele cele mai vulnerabile. Potrivit Ministerului Energiei, măsura este una practică și aplicabilă într-un termen scurt, având rolul de a asigura stabilitate și continuitate în perioadele critice de consum.

În paralel cu măsurile de urgență, Ministerul Energiei a asigurat finanțare, prin Fondul de Modernizare, pentru trei proiecte majore de investiții derulate de ELCEN la CET București Sud, CET Progresu și CET Grozăvești, spune ministrul Ivan.

Aceste proiecte vizează: dezvoltarea de noi capacități de cogenerare; creșterea producției de energie electrică și termică; înlocuirea echipamentelor vechi și vulnerabile; îmbunătățirea siguranței și stabilității sistemului de termoficare pe termen lung.

Pentru operaționalizarea soluției cu containerele modulare, luni este programată o nouă întâlnire între ELCEN și Termoenergetica. Discuțiile vor viza clarificarea aspectelor financiare și juridice legate de instalarea acestor echipamente, contractate prin Primăria Capitalei – Direcția Investiții.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *