- InvesTenergy este Partener Media al Green Energy Expo & Romenvirotec
Capitala va deveni un centru regional pentru inovație și dialog instituțional în domeniul dezvoltării durabile, odată cu deschiderea GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, cea mai amplă platformă din România dedicată sustenabilității, care va avea loc la Romexpo, în perioada 3–5 martie 2026.
Conceptul URBAN SMART EXPO va fi prezent și în 2026, prin demonstrație și dialog despre orașele inteligente.
Ediția din acest an va fi un eveniment de interes strategic, marcând o premieră pentru România prin colaborarea transfrontalieră cu Republica Moldova în domeniul mediului, energiei și infrastructurii sustenabile, cu participare instituțională și de business, în contextul procesului de preaderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și prin participarea autorităților publice centrale și locale, mediului de business, investitorilor, asociațiilor profesionale și specialiștilor internaționali, într-un context regional aflat în plină transformare.

O altă noutate absolută pentru România va fi Orașul Viitorului – The Living City Experience, în care pentru prima dată soluțiile verzi nu vor mai fi prezentate separat, ci integrate într-un oraș al viitorului complet funcțional în cadrul expoziției și demonstrate live, într-un concept unic de demo urban, dezvoltat pe o suprafață de 11.000 de mp. Nu în ultimul rând, se va crea o axă strategică Asia-Europa, iar centrul inovației internaționale se va muta la București prin prezența a sute de companii internaționale din cele mai dinamice piețe și a pavilioanelor naționale, transformând Capitala într-un centru al inovației sustenabile.
„Mai mult decât o platformă de expunere, evenimentele GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC devin un instrument de lucru pentru companii, experți și autorități, orientat spre soluții aplicabile și parteneriate durabile. Ne propunem să transformăm ideile validate internațional în proiecte concrete, adaptate realităților locale, și să sprijinim procesul de tranziție către comunități eficiente, reziliente și competitive. Prin acest demers, ROMEXPO își consolidează rolul de hub regional pentru inovație, sustenabilitate și cooperare internațională”, subliniază Mihai Costriș, Director Executiv ROMEXPO.
„Misiunea noastră este să creăm punctul de întâlnire dintre cei care dezvoltă inovație în domeniul sustenabilității și cei care iau decizia de implementare la nivelul comunităților. Ediția din 2026 consolidează colaborarea regională, după primul pas care a avut loc recent la Chișinău, printr-o conferință dedicată, integrează tehnologiile globale performante într-un oraș funcțional al viitorului și creează un cadru real de dialog și implementare. Împreună cu Republica Moldova, deschidem oportunități concrete pentru proiecte de infrastructură, apă, mediu și energie, iar prin axa strategică Asia–Europa, conectăm Bucureștiul la cele mai dinamice piețe internaționale.”, declară Camelia Buda, Director General EUROEXPO Fairs și organizator GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC.
Expoziția va include mii de soluții verzi și tehnologii, de la producția și stocarea energiei regenerabile, la managementul deșeurilor, tratarea apei, eficiență energetică, digitalizare și servicii publice inteligente. Peste 750 de branduri vor fi prezente, pe o suprafață desfășurată de 48.000 mp în cele două pavilioane și platformele exterioare. Cu 38% participare internațională, cinci pavilioane naționale și prezența a sute de companii producătoare sau distribuitoare din piețe dinamice, dintre care 100 doar din domeniul energiei regenerabile, ediția din 2026 va fi un adevărat centru pentru prezentări de tehnologie și demonstrații live ale soluțiilor sustenabile smart.
Punctul central va fi Orașul Viitorului – The Living City Experience, în care un întreg pavilion va deveni un circuit urban palpabil, un oraș funcțional al viitorului, cu soluții inovatoare și reale pentru orașele din România, structurat în șase sectoare esențiale: mobilitate inteligentă, energie, apă, deșeuri, iluminat urban, spații verzi.
Pe parcursul celor trei zile, vor avea loc 120 de paneluri și conferințe, desfășurate pe șase scene tematice, care vor aborda subiecte esențiale pentru România și regiune: reglementările U.E., atragerea fondurilor, infrastructura sustenabilă, digitalizarea serviciilor publice, provocările legislative și investițiile strategice în domeniile energiei, apei și deșeurilor.
GREEN ENERGY EXPO va îngloba tehnologii pentru producția de energie regenerabilă: module solare, invertoare, baterii, sisteme de stocare, e-mobilitate și soluții de eficiență energetică.
ROMENVIROTEC va include soluții pentru protecția mediului: colectare, sortare și reciclare a deșeurilor, salubritate, centre de reciclare, managementul apei potabile și uzate.
URBAN SMART EXPO va aduce tehnologii pentru orașe inteligente: mobilitate urbană, iluminat inteligent, infrastructură digitală, smart living, securitate și servicii digitale pentru comunități.
Evenimentul GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC este realizat în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Partenerii de organizare a celor trei sectoare principale și asociațiile partenere sunt: Asociaţia Parteneriat pentru Proiecte și Fonduri Europene (APPFE), Asociația Română de Salubritate și pentru Managementul Deșeurilor (ARSMD), Asociația Română a Compostului (ARC), Asociația Română de Mediu (ARM), Asociația Română pentru Smart City (ARSC), Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), Federația Asociațiilor de Dezvoltare din Domeniul Apei (FADIDA), PRORECYCLING, Universitatea Ecologică din București.
Expoziția se adresează profesioniștilor din energie, mediu, construcții, urbanism, administrație publică, investitorilor, dezvoltatorilor imobiliari, arhitecților, antreprenorilor, start-up-urilor, mediului universitar, ONG-urilor și factorilor de decizie guvernamentală și locală. Evenimentul este deschis și utilizatorilor casnici interesați de soluții green și smart.
Accesul este gratuit, în perioada 3–5 martie 2026, între 10:00–18:00, în Pavilioanele B1 și B2 Romexpo și pe platformele exterioare.
Puteți găsi mai multe informații accesând: www.greenenergyexpo-romenvirotec.ro









.jpg)








