Petre Stoian este noul CEO al Simtel Team, compania grupului în zona de EPC

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Petre Stoian este noul CEO al Simtel Team, compania grupului în zona de EPC

Petre Stoian a fost numit Director General (CEO) al Simtel Team, compania principală a Grupului în zona de inginerie, proiectare și execuție de proiecte energetice (EPC).

În contextul extinderii accelerate a activităților Grupului și al diversificării liniilor de business, această evoluție organizațională are ca obiectiv consolidarea managementului operațional al Simtel Team, în timp ce Mihai Tudor își continuă rolul de CEO al Grupului Simtel, concentrându-se pe coordonarea strategiei de creștere, a noilor investiții și a portofoliului de companii din cadrul Grupului, care include în prezent peste 25 de entități active în domenii complementare, potrivit unui comunicat al companiei transmis BVB.

În noul său rol, Petre Stoian va avea misiunea de a consolida activitatea de EPC a Companiei ca un reper de excelență în inginerie, prin valorificarea experienței și profesionalismului echipei existente și prin dezvoltarea unei organizații orientate către performanță, inovație și tehnologie, se precizează în comunicat.

Petre Stoian are peste 18 ani de experiență în sectorul energetic, ocupând poziții de top management în companii precum Enel, Delgaz Grid și Electrocons Group, unde a coordonat echipe extinse și proiecte investiționale de anvergură. Este absolvent al Universității Politehnica din Timișoara – Facultatea de Energetică, deține un master în Energetică și un MBA la Facultatea de Administrare a Afacerilor din București. Parcursul său profesional este completat de programe executive internaționale la ESMT Berlin și Duke University, respectiv de certificări ANRE.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *