Rețele Electrice România contribuie la protejarea păsărilor migratoare ale căror trasee ajung în zona Deltei Dunării, printr-un proiect derulat, la nivelul României, în parteneriat cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și cofinanțat de Uniunea Europeană.
Astfel, la sfârșitul lunii septembrie, a fost finalizată instalarea de dispozitive anticoliziune pe o lungime de aproximativ 36 km de rețele electrice de medie și înaltă tensiune, precum și de teci electroizolante, în zonele cu cel mai mare risc, anunță compania.

Inițiativa face parte din proiectul de biodiversitate Life Danube Free Sky, un program transnațional care are ca scop protejarea păsărilor împotriva electrocutării și coliziunii cu liniile electrice de-a lungul Dunării. În cadrul proiectului au fost instalate 2.700 de divertoare anticoliziune pe liniile de medie tensiune și 350 de divertoare pe liniile de înaltă tensiune. Divertoarele au fost instalate pe mai multe linii de medie și înaltă tensiune din județele Tulcea și Constanța, având un grad de risc ridicat cu privire la coliziunea și electrocutarea pasărilor. Aceste linii au fost selectate ca urmare a concluziilor unui studiu de specialitate întocmit în anul 2022. De asemenea, au fost montate aproape 300 de teci electroizolante pentru a acoperi segmentele de conductoare electrice din proximitatea stâlpilor.
Prin montarea divertoarelor pe liniile electrice aeriene, păsările pot observa mai ușor de la distanță conductoarele electrice, evitând astfel accidentele. În același timp, tecile electroizolante reduc riscul de electrocutare în zonele în care păsările aleg să se oprească pentru a se odihni sau pentru a-și construi cuiburi, precizează Rețele Electrice România.
Investiția totală a proiectului se ridică la aproximativ 1,8 milioane de lei, dintre care 1,3 milioane de lei au provenit din programul de finanțare „Life” al Uniunii Europene, în timp ce aproximativ 500.000 de lei au fost din fondurile proprii ale companiei
Ca parte din proiect, s-au realizat și: campanii de conștientizare și educație pentru comunitățile locale privind importanța protejării biodiversității; monitorizarea eficienței măsurilor implementate.
Până în prezent, Rețele Electrice România a instalat peste 2.900 de divertoare pentru protejarea păsărilor, în rezervația Biosferei Delta Dunării, ca parte a proiectului LIFE Danube Free Sky. Compania Rețele Electrice România susține protejarea biodiversității și derulează proiecte, în colaborare cu specialiști și asociații dedicate acestor cauze, pentru a proteja fauna în toate județele unde își desfășoară activitatea.