- S-a încheiat un parteneriat în cadrul Programului FIRST, pentru a sprijini rolul de lider al României, ca primă țară în regiune care va utiliza tehnologie SMR
Statele Unite vor pune la dispoziția României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni (SMR), pentru ca România să poate pune bazele unui Centru E2 la Universitatea Politehnica din București, conform programului FIRST. Anunțul vine ca urmare a Acordului inter-guvernamental de cooperare cu privire la programul de energie nucleară al României (IGA), semnat în decembrie 2020, prin care s-a consolidat o relație de mai multe decenii în domeniul dezvoltării energiei nucleare de uz civil.
Statele Unite și România au anunțat o nouă dimensiune în Parteneriatul lor Strategic, prin Programul FIRST – Foundational Infrastructure for the Responsible Use of Small Modular Reactor Technology (Infrastructura de bază pentru utilizarea responsabilă a tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni), potrivit unui comunicat de presă transmis de Ambasada Statelor Unite ale Amercii.

Programul FIRST sprijină rolul de lider al României, ca primă țară în regiune care va utiliza tehnologie SMR. Acesta este un prim pas, însă un pas tehnologic uriaș în îmbunătățirea acțiunilor pentru prevenirea schimbărilor climatice, a securității energetice, și a accesului la energie în întreaga Europă și în lume. Subsecretarul de stat pentru Controlul Armelor și Securitate Internațională, Bonnie Jenkins, a declarat: „Astăzi, îmi face plăcere să ne îndeplinim angajamentul pe care ni l-am luat prin Pachetul „Nuclear Futures”, pe care l-am anunțat la conferința COP 26 în luna noiembrie, acela de a pune la dispoziția României un simulator SMR care să sprijine programul ambițios pentru energie nucleară al României și obiectivul acesteia de a deveni un centru SMR regional. Nu există un partener mai bun ca România în regiune”.
„Sunt foarte încântată că astăzi începem o nouă eră, îmbunătățind infrastructura energiei nucleare a României cu un simulator SMR NuScale Power la Universitatea Politehnica din București, pentru a sprijini dezvoltarea educației și a forței de muncă, în baza Programului FIRST. România este foarte implicată în dezvoltarea primului reactor SMR în regiune și faptul că folosește ca punct de plecare competențele științifice, inginerești și tehnologice reprezintă o garanție că programul nostru nuclear bazat pe noi tehnologii va asigura experiența necesară pentru stabilirea celor mai înalte standarde de siguranță și securitate nucleară. Sper că acest lucru va încuraja generațiile tinere să se alăture dezvoltării SMR în România și în regiune”.
Plecând de la mai bine de 60 de ani de inovație și expertiză americană în domeniul energiei nucleare, programul FIRST oferă asistență pentru dezvoltarea capacității țărilor partenere, pe măsură ce acestea își dezvoltă programele de energie nucleară civilă, pentru a satisface nevoile de energie curată, cu respectarea celor mai înalte standarde internaționale în materie de siguranță, securitate și neproliferare nucleară. La Summitul Liderilor Mondiali privind schimbările climatice din 2021, Administrația Biden-Harris a lansat Programul FIRST ca fiind unul dintre eforturile esențiale ale Statelor Unite de a promova inovarea, de a dezvolta corespunzător tehnologiile care utilizează energie curată și de a construi o cooperare mondială fără precedent, în vederea confruntării crizei climatice.
Acest proiect este doar cel mai recent exemplu de cooperare dintre Statele Unite și România, care colaborează pe o gamă variată de domenii, și are loc în anul în care se sărbătoresc 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic româno-american.
Ministrul Virgil Popescu: Vă asigur că Președintele României, Klaus Iohannis, Prim – ministrul Nicolae Ciucă și Guvernul României susțin acest proiect care va aduce numeroase beneficii țării
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat luni, 23 mai, într-o conferință de presă alături de secretarul adjunct american al Departamentului pentru energie David Turk și Charge d”Affairs al SUA David Muniz, amplasamentul primului reactor modular mic (SMR) din România, care va fi amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, județul Dâmbovița.
Amplasamentul a fost identificat în urma unui studiu aprofundat realizat cu fonduri în valoare de 1,2 milioane de dolari primite de Nuclearelectrica la începutul anului 2021, în cadrul unui grant oferit de U.S. Trade and Development Agency (USTDA) pentru a identifica și evalua diferite amplasamente pentru implementarea reactoarelor modulare mici în România.
„Astăzi, mai mult ca oricând, se dovedește că energia înseamnă securitate. Ne angajăm să ne respectăm promisiunea de a sprijini România în vederea obținerii independenței energetice, precum și pe cea de a ne atinge obiectivele de decarbonizare. Acesta este un alt pas important după anunțul făcut de președintele României, Klaus Iohannis, și de John Kerry, trimisul prezidențial special pentru climă al administrației Biden, la Conferința COP26, cu privire la intenția celor două țări de a construi în România o centrală cu reactoare modulare de mici dimensiuni. Implementarea reactorului modular de mici dimensiuni de la NuScale pe amplasamentul de la Doicești va avea beneficii dovedite în materie de securitate energetică și de mediu prin generarea de energie sigură, stabilă, accesibilă și curată, fără emisii. În plus, proiectul va aduce beneficii socio-economice directe comunității pe care o deservește și va genera prosperitate continuă pentru industria și economia regională. Le mulțumesc partenerilor noștri americani pentru că au sprijinit și au susținut programele nucleare din România, un parteneriat strategic bilateral început în anii 1980. Sunt mândru că experiența de peste 50 de ani a României în domeniul energiei nucleare este recunoscută și confirmată cu fiecare pas înainte, ceea ce ne permite să devenim una dintre primele țări care implementează tehnologia inovatoare și sigură a reactoarelor modulare mici. De asemenea, doresc să vă asigur că Președintele României, Klaus Iohannis, Prim – ministrul Nicolae Ciucă și Guvernul României susțin acest proiect care va aduce numeroase beneficii țării.
Tehnologia SMR a NuScale cea mai matură în ceea ce privește aprobările, fiind prima și singura tehnologie SMR din lume care a primit aprobarea din partea Comisiei SUA de Reglementare Nucleară în august 2020, are în același timp și cele mai avansate planuri de implementare, cu contracte deja confirmate pentru dezvoltarea componentelor sale.
Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica: Amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești a obținut toate calificările în ceea ce privește securitatea
„În urma studiului, au fost identificate mai multe potențiale amplasamente adecvate. Amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești a obținut toate calificările în ceea ce privește securitatea, fiind considerat adecvat in aceasta faza conform criteriilor de proiectare și principiilor de securitate ale reactoarelor modulare mici NuScale”, a afirmat Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.
”Implementarea reactoarelor modulare mici, la trei ani de la primul Memorandum de Înțelegere cu NuScale, în care am analizat tehnologia, siguranța, maturitatea și disponibilitatea acesteia în vederea implementării și a îndeplinirii obiectivelor României în materie de securitate energetică și decarbonizare. Echipa Nuclearelectrica, având experiență de peste 25 ani de operare în condiții de siguranță nucleară a uneia dintre cele mai sigure și performante centrale nucleare din lume, are expertiza, cunoștințele și competențele profesionale necesare pentru a se implica alături de NuScale în prima implementare a unui reactor modular de mici dimensiuni în Europa. Ne-am angajat să oferim în continuare României energie curată, sigură și la prețuri accesibile, iar dezvoltarea primului reactor modular de mici dimensiuni în România va confirma experiența țării noastre și va oferi un nou viitor industriei energiei nucleare: vom forma un nucleu de excelență pentru industria nucleară din România și un hub pentru regiune în ceea ce privește producția și asamblarea componentelor și pregătirea operatorilor pentru tehnologia reactoarelor modulare din regiune”, a declarat Cosmin Ghiță.
Conferința de presă a fost organizată în cadrul workshop-ului Small Modular and Advanced Reactors Workshop Planning IV organizat la București de USTDA în parteneriat cu Departamentul de Comerț al SUA, NuScale și Nuclearelectrica. Au mai participat directorul Agenției Americane pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA) Enoh Ebong, Consilier principal pentru competitivitate comericială în domeniul energiei nucleare Justin Friedman, ministr- consilier pe probleme comerciale pentru Uniunea Europeană și Director comercial și principal pentru Europa în Departamentul Comerțului Mike Lally, CEO Nuclearelectrica Cosmin Ghiță și CEO NuScale John Hopkins.