Transelectrica majorează tarifele din 2022. Compania a anunţat aprobarea tarifului mediu pentru serviciul de transport, a componentelor tarifului de transport de introducere a energiei electrice în reţea (TG) şi de extragere a energiei electrice din reţea (TL), a tarifului pentru serviciul de sistem şi a preţului reglementat pentru energia electrică reactivă.
Potrivit unei informări a Transelectrica, tariful mediu pentru serviciul de transport va creşte de la 20,55 lei/MWh aplicabil de la 1 ianuarie/1 martie 2021 la 23,96 lei/MWh de la 1 ianuarie 2022, adică cu 16,6%.
De precizat că tarifele pentru serviciul de sistem vor scădea de la 10,83 lei la 9,22 lei/MWh, cu 14,9%.

„Preţul reglementat pentru energia electrică reactivă, practicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica cu respectarea prevederilor din reglementările specifice, aprobat de ANRE, este 0,0907 lei/kVArh (nu include acciza si TVA). Preţul are la bază preţul mediu estimat al energiei electrice active pentru acoperirea consumului propriu tehnologic în reţeaua de transport, de 302,33 lei/MWh, aprobat de ANRE pentru anul 2021, exprimat in termenii anului 2022”, se precizează în comunicatul companiei.



















