Mesajul privind prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la gaze nu este unul potrivit, deoarece acest lucru înseamnă că România va intra cu siguranţă în procedură de infringement, a declarat Volker Raffel, CEO E.ON România, în cadrul conferinţei PRIA Energy Market Liberalization & Strategic Challenges.

“Nu ştiu dacă mesajul că schema (de plafonare, n.r.) va fi prelungită este un mesaj foarte potrivit, pentru că asta înseamnă că România intră în infringement, cu siguranţă. În situaţia economică în care suntem, în care creşterea economică e bazată pe fonduri europene nu cred că aceasta este o cale bună. Al doilea lucru este că dacă oamenii plătesc mai puţin pentru gaze, înseamnă că statul ar trebui să crească taxele, iar taxele crescute este un subiect pe care nimeni nu prea îl vrea (…) Dacă vreţi să mergeţi la o piaţă liberă, trebuie să fii pregătit ceva. De aceea, am rugat acum un an şi acum doi ani şi acum trei de ani: faceţi o strategie pentru intrarea într-o piaţă funcţională şi lichidă. Din păcate, am să constat că nici din partea autorităţilor, mai ales în sectorul nostru, de exemplu ANRE, sau din partea statului, din partea ministerului, nu există un plan cu paşi, concret, cum ajungem la o piaţă pregătită”, a afirmat menţionat Volker Raffel, CEO E.ON România, ciatat de Agerpres.









.jpg)







