15 avocați din România și un arbitru sunt pe lista celor mai importanți practicieni din CEE în domeniul arbitrajelor. Cele mai multe nominalizări sunt din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații.
Directorul britanic Legal 500 a publicat lista celor mai buni practicieni în domeniul arbitrajelor din CEE. Legal 500, care a realizat, în ultimii 33 de ani, unele dintre cele mai complete clasamente ale firmelor de avocatură specializate în diverse arii ale dreptului, a lansat ediția 2021 a Arbitration Powerlist: Central and Eastern Europe. Publicația prezintă cei mai importanți consultanți activi în acest domeniu pe piețele din Europa Centrală și de Est, incluzând Austria, Polonia, statele baltice și până la Serbia și Macedonia. Potrivit editorilor, au fost reflectați „cei considerați a fi practicieni de referință în acest domeniu”.
Din România au fost evidențiați un arbitru de pe lângă Curtea de Arbitraj Internațional București (BIAC) și 15 avocați, cele mai multe nominalizări revenind societății Țuca Zbârcea & Asociații. Astfel, publicația menționează 5 specialiști în domeniul arbitrajelor interne și internaționale, și anume Florentin Țuca, Levana Zigmund, Anca Pușcașu, Cornel Popa, Robert Roșu. Toți sunt avocați cu peste 20 de ani de experiență în ceea ce privește arbitrajele interne și internaționale derulate conform regulilor Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie din România, dar și ale Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID), Camerei de Comerț Internaționale (ICC), Curții Permanente de Arbitraj de la Haga, ori regulilor de arbitraj GAFTA.
De altfel, echipa de litigii și arbitraje a Țuca Zbârcea & Asociații este considerată a fi una dintre cele mai titrate din România, potrivit ghidurilor juridice internaționale – Legal 500, Global Arbitration Review (GAR), Chambers & Partners, care plasează Țuca Zbârcea & Asociații în fruntea plutonului firmelor de avocatură specializate în soluționarea diferendelor. De asemenea, echipei de litigii și arbitraje i-a fost acordat în 2020 premiul „Firma de Avocatură a Anului din România în domeniul: Litigii și Arbitraje”, una dintre cele mai prestigioase distincții conferite de Benchmark Litigation Europe (publicație a Euromoney Legal Media Group).
Raportul Arbitration Powerlist: Central and Eastern Europe este disponibil aici: https://indd.adobe.com/view/89a3801a-1de7-4aa1-9bc2-16f865d5a438