Dumitru Chisăliță: Prețul Corect La Gaze nu se poate atinge prin liberalizare și ”reglementarea” liberalizării

Publicat pe Categorii Flux energetic, Opinii / Analize, Semnal
Prima Pagina Actual Flux energetic Dumitru Chisăliță: Prețul Corect La Gaze nu se poate atinge prin liberalizare și ”reglementarea” liberalizării

Comunicat de Presă al  Asociației Energia Inteligentă

  • Ordinul 79/2020 privind privind obligația de a oferta gaze naturale pe piețele centralizate din România încalcă prevederile Directivelor Europene și a legislației naționale

Liberalizarea pieței gazelor naturale, concomitent cu menținerea intervenționismului în aceasta, legal sau ilegal, direct sau mascat (prin înțelegeri ascunse), în numele unui ”bine” promis consumatorilor, va conduce la dereglări mari în functionarea pieței de gaze cu impact economic și chiar de siguranță a aprovizionării, pe termen mediu și lung. Experienta OUG 114 a arătat că intevenționismul, chiar și pe o piață neliberalizată total, prețul poate crește astronomic, lucrurile complicându-se mult pe o piață liberalizată, se arată într-o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI).

Gas Release este o metodă de creștere a lichidității și transparenței pe piața de gaze naturale, aplicată cu success în alte țări. Inițiativa introducerii acestei metode în România a apărut în urmă cu 4 ani și a aparținut mediului de business, într-un moment în care existența unor importuri doar din Federația Rusă, la prețuri mari, făcea imposibilă stabilirea unui preț corect la achiziția gazelor marfă în România.  Metoda a fost continuu respinsă de autorități, chiar dacă favoriza importurile scumpe de gaze din federația Rusă și defavoriza consumatorul roman de gaze.

Legiferarea săptămâna aceasta a Gas Release pe teritoriul României a venit în momentul în care cererea și oferta, a început să conducă la formarea corectă a prețului mărfii, este adevărat că deocamdată doar pe piața  Intraday si Day Ahead din România. Nu vedem, aceeași preocupare de aplicarea a unor principii care să determine funcționarea unei piețe concurențiale la consumatorul final, mai ales că urmează liberalizarea totală a pieței de gaze.

Această abordare poate conduce doar la creșterea veniturilor unor furnizori intermediari.

Lipsa de preocupare pentru consumatorul final, în detrimentul unor furnizori, nu este o noutate a ultimilor 15 ani pe piața de gaze. Dar, Ordinul 79/2020 privind privind obligația de a oferta gaze naturale pe piețele centralizate din România, vine cu o noutate, încalcă prevederile Directivelor Europene și a legislației naționale.

–        Conform art. 41 din Directiva 2009/73/CE, ANRE are obligația de a monitoriza funcționarea pieței de gaze și nu de a legifera, și cu atât mai mult de a intervenii în piață, prin stabilirea cantităților sau formarea prețului la gaze pe piața liberă; 

–        Conform art. 177 alin 1, din Legea 123/2012  Legea gazelor, ”…prețurile se formează pe baza cererii și a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurențiale.” , astfel impunerea unui preț de către ANRE și luând ca referință prețul de pe CEGH Viena, încalcă legislația în vigoare.

Se impune o întrebare cum a trecut Ordinul 79/2020 de avizul Consiliului Concurenței? Care va fi poziția DG-ENER ? Dar a Federației Europene a Traderilor de Energie , EFET?

Astfel, chiar în aceste condiții dificile determinate de pandemia de COVID 19, respectarea legii trebuie să rămână o normalitate, fapt pentru care propunem:

– modificarea Legii 123/2012 și eliminarea obligatiei impuse producătorilor de a tranzacționa minim 50% din productia lor pe piața centralizată si stabilirea prin lege a obligației producătorilor de a oferta gaze naturale pe piețele centralizate din România  în proporției de 30%, Ordinul ANRE venind să stabilească doar cum se va pune în aplicare vânzarea acestei cantități;

– eliminarea din ordinul ANRE existent a unui preț de start, aceasta prevedere în opinia noastră, încălcând atât legea 123/2012, cât și Tratatul de Funcționare al UE și principiul liberei concurențe de pe o piață liberă.

Ulterior intrării în legalitate a modului de aplicare a Gas Release, este necesar să se stabilească metodologia de aplicare de către ANRE, care trebuie să producă lichiditate în piață în condiții concurențiale și transparente, dar nu înainte de a înțelege cauzele care fac nefuncțională piața de gaze din România.

Cauzele care fac nefuncțională piața de gaze din România:

•        Piața de gaze naturale din România este încă una extrem de concentrată în segmentul retail (vânzare la consumatorii finali);

o       jucătorii principali din această piață sunt practic aceiași de la începuturile pieței liberalizarea (separarea producător/distribuitori/furnizori), ei nefăcând decât să-și mai miște anumite cote de piață, temporar, de la unii la alții, în funcție de strategia pe termen scurt sau mediu;

o       Mai mult, o parte dintre acești jucători se regăsesc ca și jucători majoritari în segmentul de producție al gazelor naturale, dar și al tranzacțiilor en-gros

o       Ca atare, ne putem aștepta ca aceste forțe să concure la menținerea unui status-quo care să nu ofere pieței de gaze naturale din România cel mai Corect Preț de care ar putea beneficia

o       Nu mai puțin corect este faptul ca acești jucători susțin și au susținut întotdeauna că au de recuperat de la reglementatorul roman costuri nerecunoscute/amânate din activitatea de furnizare reglemntată; de aici, este de înțeles dorința lor de menținere a unui preț nejustificat de ridicat pe piețele en-gros (din punct de vedere al piețelor regionale, de exemplu) ori pe piata retail a gazelor naturale

•        Din păcate, experiența reglementării segmentului en-gros al gazelor naturale în România este dezastruoasă (este adevărat că până la acest ordin cel puțin se făcea cu respectarea legii)

o       Nu mai departe de toamna și iarna anului 2019/2020, România nu a putut beneficia de prețurile în scădere pe piețele europene, deoarece producătorii au fost forțați să vândă producția la 68 lei/MWh, piața fiind astfel sub efectul acestui benchmark stabilit artificial de către reglementator

o       Există un cumul de obligații care nu face decât să îngreuneze creșterea lichidității și a competiției, atât în segmentul en-gros, cât și în cel de retail:

       obligație de tranzacționare pe bursă atât la vânzare, cât și la cumpărare

       obligație de înmagazinare pentru furnizori la clienții finali

       obligația producătorilor de ofertare a 30% din producție

•        autorul Ordinului 79/2020 – Gas Release,  nu are cunoștinte elementare despre dinamica și logica tranzacției gazelor naturale în piețele competitive din Europa:

o       faptul că deja se cunosc elemente ale tranzacțiilor pentru următorele 30 de luni este extraordinar de grav. Sunt date ca și cunoscute următoarele:

       datele calendaristice ale tranzacțiilor

       ofertanții inițiatori (cei doi producători)

       volumele ofertate și produsele ofertate

       în mare măsură, se cunoaște algoritmul de calcul al prețului de inițiere a tranzacției, deci fie estimând, fie influențând, se pot cunoaște – măcar aproximativ – prețurile de începere

o       tranzacțiile se vor confirma prin contracte avizate de ANRE;

mai lipsește doar ca Ordinul să spună numele cumpărătorilor, momentul achiziției, produsele achiziționate și prețul la care se vor încheia acestea.

•        Cei care militează pentru liberalizarea pieței consumatorilor casnici, trebuie să înțeleagă că singura șansă a funcționării acesteia este aceea a dezvoltării sănătoase a unei piețe en-gros, care nu poate fi realizată fără eliminarea reglementării pieței en-gros, promovarea liberului schimb, astfel încât spiritul inovativ al celor care-și pot asuma riscuri de plată în avans, achiziție/vânzare pe termen lung, diversificare de produse etc, să rezulte în alternative suplimentare pentru piața finală deservită. Consiliul Concurenței, Asociația de Protecție a Consumatorilor, ANRE au datoria să monitorizeze și să regleze derapajele în curs de formare sau deja create pe aceste piețe.

•        Reglementatorul român uită să monitorizeze și să regleze alte aspect importante ale mecanismelor care s-au dovedit benefice creșterii competiției și a șanselor reale de formare a unui Preț Corect La Gaze în România

o       De exemplu, ACER a publicat ieri un raport (https://www.acer.europa.eu/Media/News/Pages/ACER-reports-on-congestion-in-EU-gas-markets-and-how-it-is-managed.aspx ) în care România este menționată ca una dintre cele care au ignorat cerințele ACER de a sancționa și a nu mai permite o competiție neloială în piața capacităților transfrontaliere, mai exact faptul că există companii care supralicitează prețul acestor capacități în licitaâiile organizate, le câștigă, apoi nu le folosesc, în detrimentul oportunităților oferite de piața regională

o       Spre deosebire, alți reglementatori, chiar din țări vecine (Ungaria, Cehia, Germania), au decis să-i sancționeze pe cei care procedează astfel, aplicând regula “utilizează sau pierde”, reoferind astfel spre contractare transparentă capacitatea neutilizată altora care sunt capabili să folosească oportunitățile acesteia în beneficile pieței naționale.

Eliminarea acestor cauze concomitent cu masuri de eficientizare și creșterea gradului de utilizare a infrastructurii, trebuie realizată urgent, atât timp cât nivelul prețurilor este unul coborât. Altfel la momentul când prețul gazelor naturale va revenii la nivelul de dinaintea crizei actuale, efectul va fi unul dezastruos pentru consumatorul român și economia românească.

Asociația Energia Inteligentă reunește profesioniști din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, care militează pentru un preț corect al gazelor naturale și pentru creșterea transparenței în piața de energie din România. Misiunea asociației este de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor de gaze și de energie din țara noastră.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *