A fost inaugurat interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic A fost inaugurat interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria

Astăzi, 1 octombrie, a avut loc ceremonia de lansare a interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria. Evenimentul găzduit de președintele Bulgariei, Rumen Radev, a fost marcat de o reprezentare la nivel înalt consistentă a statelor din regiune, precum și de participarea  președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Sursă foto: Guvernul României

Prezent la ceremonia, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat viziunea Guvernului României privind promovarea securității și rezilienței în domeniul energetic și a evidențiat demersurile strategice realizate de România în acest sector. Ciucă a apreciat că operaționalizarea Interconectorului Grecia-Bulgaria constituie un model de succes al cooperării regionale și o sursă strategică de facilitare a tranzitului de gaze spre Centrul, Estul Europei și Balcanii de Vest, care va permite conectarea la noi surse de gaze naturale. Totodată, a arătat că punerea în funcțiune a Coridorului Grecia-Bulgaria deschide orizontul spre asigurarea unei mai mari competitivități a pieței regionale de gaz.

A făcut, de asemenea, referire la măsurile adoptate de Guvern în sprijinul securizării stocurilor de gaze naturale pentru a reduce și elimina efectele negative generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, a evidențiat lansarea de către România a operațiunilor de exploatare a resurselor de gaze onshore și offshore la Marea Neagră. Șeful Guvernului a punctat valoarea strategică a consolidării securității energetice la nivel regional și european, prin accelerarea creșterii capacității de producție.Totodata, a subliniat importanța esențială a diversificării și securizării surselor de aprovizionare și stocare a gazelor, în scopul eliminării dependenței de Rusia, si a arătat că interconectivitatea energetică reprezintă obiectivul strategic care definește acțiunea solidară a statelor membre cu partenerii regionali din Vecinătatea Estică și din Balcanii de Vest.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat, alături de premierul Nicolae Ciucă la ceremonie: Finalizarea interconectorului Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune. Mai mult chiar, o declarație publică prin care demonstrăm că împreună oferim un răspuns categoric: că nu permitem ca energia să fie folosită ca armă de șantaj. Astfel, ne asigurăm diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare și, totodată, întărim securitatea energetică, în vederea independenței energetice.  Importurile de gaz din Azerbaidjan prin intermediul acestui interconector vor reprezenta o sursă alternativă viabilă de acum, care va asigura României și altor state aflate pe diagrama de distribuție a acestei rețele de gaze accesul la Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP).

Din delegația României au mai făcut parte directorul general SNTGN Transgaz S.A., Ion Sterian, directorul general al SNGN Romgaz S.A., Răzvan Popescu, și directorul adjunct al SNGN Romgaz S.A., Aristotel Jude


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *