Asociația Energia Inteligentă solicită intervenția de urgență a instituțiilor responsabile cu supravegherea și asigurarea funcționării corecte a pieței de energie electrică și gaze naturale – ANRE, Consiliul Concurenței și ANPC – pentru a pune capăt derapajelor grave la care asistăm pe piața energiei și a căror victime sunt, deocamdată, consumatorii non casnici.
Contractele ferme cu preț fix încheiate pe perioada determinată între unii furnizori și consumatori, sunt denunțate astăzi de către furnizori, consumatorii non casnici fiind puși fie în situația să-și întrerupă activitatea, fie ”forțati” să accepte creșteri imense de prețuri (30 – 60%) cu repercusiuni catastrofale asupra viabilității lor economice, semnalează AEI.
Practica inițiată în luna februarie 2021 de câțiva furnizori a ajuns să fie astăzi un fenomen generalizat, mii de consumatori fiind puși în această situație, susține Asociația într-un comunicat.
Denunțarea unui contract ferm trebuie să fie o situație excepțiomală și nu o regulă de reglaj a profitului furnizorului sau de șantajare a consumatorului să accepte prețuri mai mari. Asumarea obligatiilor contractuale nu este opțională, și furnizorii trebuie obligați să înceteze această practică, prin care toate, absolut toate costurile să fie transferate exclusiv consumatorilor, precizează Dumitru Chisăliță, Președinte AEI.
Având în vedere reglementările în vigoare și condițiile de licențiere a furnizorilor se impune luarea de urgență a unor măsuri de sancționare a furnizorilor care folosesc astfel de practici abuzive în piață și de protejare a consumatorilor, susține Chisăliță.
Piețele de energie și gaze au nevoie de instituții puternice de supraveghere, protecție a consumatorilor și măsuri anticoncurențiale, care să se autosesizeze și să răspundă rapid și profesionist la toate situațile din piață, cu scopul de a-i apăra pe consumatori, de a preveni acțiunile furnizorilor în afara legii și de a sancționa dur si just abuzurile, adaugă acesta.