Asociația Energia Inteligentă militează pentru lansarea unui nou program Casa Verde în România. Avem 16% din români, care conform datelor Eurostat, sunt în imposibilitatea de a-și achita facturile la utilități: Pentru aceștia, AEI propune să ca o mare parte din programul Casa Verde să fie dirijat la acești oameni care prin panourile fotovoltaice montate, să fie ajutatți să iasă din sărăcie energetică.
Propunerea Asociației Energia Inteligentă a fost, ca încă de la precedenta ediție, programul Casa Verde să urmeze pașii proiectului Prima Casă, prin care banii pentru montarea de panouri fotovoltaice să se acorde în baza unui dosar care să se depună la filiale CEC din fiecare localitate, iar dosarele să ia în considerare atât realitățile tehnice ale locului unde se dorește montarea acestui sistem, validate de operatorul sistemului de distribuție energie electrică sau confirmarea de către UAT a lipsei rețelei de energie electrică, dar și vulnerabilitatea și nivelul veniturilor solicitantului.
Dumitru Chisăliță, Președinte AEI, precizează:
Este penibil, ca în secolul XXI, să vii cu un program prin care să dai bani unor oameni care au energie electrică și în mare parte au venituri importante (raportând la beneficiarii programelor anterioare), în timp ce nu ai nici nu program pentru 11.611 de români locuiesc în case fără energie electrică, folosind lămpi de petrol ca în Evul Mediu.
Este o aberație, să mai continui după 4 ani acest Caritas al Montării Panourilor Fotovoltaice – Casa Verde, prin care să impui soluții tehnice ”în orb”, prin hazardul apăsării unui buton, în absența inventarierii a caracteristicilor instalațiilor și rețelelor unde urmează să debiteze aceste echipamente.
Este o anomalie să dai 30,000 lei, bani plătiți de populație (direct sau indirect), către familii care poate câștigă banii aceștia într-o lună.
Programul Casa Verde s-a dorit să fie un stimul pentru promovarea energiei verzi, într-o perioadă în care nu exista o atractivitate prea mare pentru energia regenerabilă. Astăzi acest deziderat a fost îndeplinit, avem peste 130.000 de prosumatori, avem multiple probleme tehnice legate de aceste montării la întâmplare a panourilor fotovoltaice, am avut inițiative legislative de blocare a creșeterii numărului de prosumatori și atunci care mai este scopul programului. Este posibil să fie doar o dirijare de fonduri mascată, către anumite firme de construcții montaj, anumiți importatori, anumiți furnizori, sau chiar anumite categorii de persoane cu venituri ridicate etc.
Programul are anul acesta o alocare financiară record, de două miliarde de lei (400 mil euro), în condițiile în carecu doar7% din aceste fonduri ar fiputu să fie eradicată sărăcia energeticăextremă din și astfel România să nu se mai găsească în poziția unică europeană de mai avea oameni care trăiesc la lumina opaițului.
În același timp, avem 16% din români, care conorm datelor Eurostat, sunt în imposibilitatea de a-și achita facturile la utilități, adică ar fi existat necesitatea ca o mare parte din programul Casa Verde să fie dirijat la acești oameni care prin panourile fotovoltaice montate, să fie ajutatți să iasă din sărăcie energetică.
Prin programul Casa Verde, în forma lansată astăzi, adâncim haosul din sistemul energetic, creștem sărăcia energetică și îmbogățim niște firme.