Agerpres: Prețul energiei pe bursă, la cel mai mare nivel mediu din ultimul an

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Agerpres: Prețul energiei pe bursă, la cel mai mare nivel mediu din ultimul an

Preţul energiei pe piaţa bursieră spot cu livrare în ziua de joi a ajuns la o medie de 411 lei pe MWh, depăşind cel mai mare nivel de anul trecut, de 406 lei pe MWh, înregistrat pe 3 decembrie 2018, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier OPCOM şi analizate de Agerpres.

Potrivit Agerpres, “preţul energiei cu livrare joi are un maxim de 610 de lei pe MWh în două intervale orare, respectiv între orele 16:00-17:00 şi 17:00-18:00. Spre comparaţie, cel mai mare preţ orar din istoria tranzacţiilor bursiere pe piaţa spot a fost de 680 de lei pe MWh, în februarie 2017. România nu mai este cea mai scumpă piaţă din regiune, cum s-a întâmplat în ultima săptămână. Preţul energiei exprimat în euro din ţara noastră, respectiv 88,09 de euro pe MWh, a fost depăşit de cel din Ungaria – 89,78 euro pe MWh. În Slovacia, electricitatea se tranzacţionează cu 74,91 euro pe MWh, iar în Cehia, cu 67,56 euro pe MWh. România este cuplată la nivelul pieţei spot cu aceste trei ţări. Miercuri după-amiaza, la ora 15:10, consumul naţional de energie electrică al României era de 8.817 MW, iar producţia, de 7.710 MW, diferenţa de 1.107 MW fiind importată”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*