Alianța Industriei de Energie Curată din Europa Centrală și de Est cere Comisiei Europene să revizuiască restricțiile privind invertoarele „high-risk”: „Riscăm să blocăm dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă în regiune fără să creștem securitatea cibernetică”

Publicat pe Categorii Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Alianța Industriei de Energie Curată din Europa Centrală și de Est cere Comisiei Europene să revizuiască restricțiile privind invertoarele „high-risk”: „Riscăm să blocăm dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă în regiune fără să creștem securitatea cibernetică”

„O abordare bazată pe țara de origine nu face echipamentele mai sigure. Accentul trebuie pus pe standarde stricte de securitate cibernetică, aplicate tuturor furnizorilor, indiferent de proveniență” – Alianța care reunește 25 de producători independenți de energie (IPP), dezvoltatori de proiecte, contractori EPC și investitori instituționali din Bulgaria, România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croația, Statele baltice și Ucraina.

Peste 25 de producători independenți de energie (IPP), dezvoltatori de proiecte, contractori EPC și investitori instituționali din Europa Centrală și de Est au transmis o scrisoare comună către președinta CE, Ursula von der Leyen, prin care avertizează că viitoarele restricții privind utilizarea invertoarelor și a sistemelor de conversie a puterii (PCS) provenite de la furnizori considerați de Comisia Europeană drept „high-risk”, din așa-numitele „țări cu risc ridicat”, ar putea întârzia sau chiar bloca dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă în regiune.

Documentul este semnat de membrii Central and Eastern European Clean Energy Industry Alliance (Alianța Industriei de Energie Curată din Europa Centrală și de Est), o coaliție care reunește companii active în Bulgaria, România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croația, Statele baltice și Ucraina. Printre semnatari se află Renalfa IPP, Renalfa Power Clusters, Solarpro Holding și Toki Power.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: Comisia-Europeana1-150x150-1.jpg

Scrisoarea face referire la ghidul interimar al Comisiei Europene, despre care industria afirmă că a fost comunicat în jurul datei de 1 aprilie 2026 și care ar restricționa accesul la finanțările europene pentru proiectele de energie curată ce utilizează invertoare și sisteme PCS provenite de la furnizori considerați cu risc ridicat.

Semnatarii susțin că o astfel de abordare, bazată exclusiv pe originea echipamentelor, nu elimină vulnerabilitățile cibernetice și riscă să producă efecte economice și investiționale importante. „O abordare bazată pe țara de origine nu face echipamentele mai sigure. Accentul trebuie pus pe standarde stricte de securitate cibernetică, aplicate tuturor furnizorilor, indiferent de proveniență”, se arată în document.

Alianța atrage atenția că Europa Centrală și de Est reprezintă una dintre cele mai dinamice piețe pentru investițiile în energie regenerabilă. În următorii ani, se estimeaă că în regiune se vor instala anual între 20 și 25 GW de noi capacități regenerabile și aproximativ 30 GWh de sisteme de stocare în baterii (BESS).

Spre deosebire de Europa Occidentală, unde proiectele sunt finanțate preponderent din surse comerciale, dezvoltarea proiectelor din CEE depinde într-o măsură mult mai mare de instrumentele europene de finanțare, precum Fondul de Modernizare, PNRR, InvestEU și fondurile de coeziune.

În opinia industriei, modificarea regulilor de eligibilitate fără o perioadă de tranziție și fără alternative industriale viabile poate afecta direct bancabilitatea proiectelor și apetitul investitorilor.

Unul dintre principalele motive de îngrijorare, prezentate in scrisoare, îl reprezintă lipsa unei clarificări oficiale privind aplicarea noilor reguli.

Alianța explică faptul că numeroase proiecte sunt deja în faze avansate de dezvoltare, cu echipamente comandate, contracte EPC și de furnizare semnate, finanțare închisă și termene ferme de racordare la rețea.

În lipsa unei confirmări că aceste proiecte nu vor fi afectate retroactiv, simpla incertitudine poate determina întârzieri în finanțare, renegocierea contractelor și creșterea costurilor, avertizează semnatarii.

Alianța solicită Comisiei Europene realizarea unei evaluări complete de impact înainte de adoptarea unor orientări definitive. Analiza ar trebui să fie realizată împreună cu dezvoltatorii, contractorii EPC, investitorii și instituțiile financiare europene și internaționale și să cuantifice efectele asupra costurilor proiectelor, finanțării și termenelor de implementare.

Semnatarii susțin, totodată, că orientările interimare nu au fost însoțite de o consultare publică și nu de o analiză de impact, motiv pentru care cer ca orice decizie finală să respecte principiile europene privind o mai bună reglementare (Better Regulation).

Un alt argument prezentat în scrisoare privește disponibilitatea echipamentelor. Potrivit alianței, capacitatea europeană de producție de invertoare este estimată la aproximativ 82 GW pe an, în timp ce necesarul anual al pieței europene se ridică la aproximativ 120 GW. Segmentul sistemelor de stocare (BESS) este considerat și mai vulnerabil, atât din perspectiva producției de PCS, cât și a lanțurilor globale de aprovizionare.

În acest context, companiile solicită ca orice restricție să fie introdusă doar după dezvoltarea unei capacități industriale suficiente în Uniunea Europeană și în statele partenere.

Printre măsurile propuse Comisiei Europene se numără:

  • înlocuirea criteriului bazat pe țara de origine cu un sistem de calificare fundamentat pe evaluarea riscurilor și pe cerințe stricte de securitate cibernetică;
  • audituri tehnice obligatorii pentru toate echipamentele, indiferent de producător;
  • o perioadă de tranziție până cel puțin în 2030, corelată cu dezvoltarea capacităților europene de producție;
  • exceptarea proiectelor aflate deja în stadii avansate de dezvoltare, inclusiv a celor cu contracte semnate, finanțare închisă, echipamente comandate sau granturi europene aprobate;
  • protejarea proiectelor care riscă să piardă termenele de racordare la rețea și garanțiile aferente din cauza obligativității înlocuirii echipamentelor deja contractate;
  • instituirea unui dialog permanent între Comisie, dezvoltatori, investitori și industria de profil.

Alianța solicită, de asemenea, o analiză privind eficiența unei eventuale restricții bazate pe locul asamblării finale a echipamentelor, argumentând că multe dintre componentele critice – semiconductori, componente pasive și materiale magnetice – provin în continuare din lanțuri globale de aprovizionare utilizate inclusiv de producătorii europeni.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *