ALRO Slatina aniversează 55 de ani de activitate. Este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic ALRO Slatina aniversează 55 de ani de activitate. Este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa

Producatorul de aluminiu ALRO Slatina aniverseaza 55 de ani de activitate. Compania a investit peste 700 de milioane USD de la privatizare, are în prezent o cifră de afaceri de peste 600 milioane USD, peste 4.000 de angajați, iar de activitatea sa și a industriei aluminiului depind indirect alte peste 20.000 de locuri de muncă.

ALRO are contribuții anuale de peste 30 de milioane USD la bugetul de stat și la cele locale.

ALRO produce aluminiu din anul 1965 și are în prezent două divizii, Aluminiu Primar și Aluminiu Prelucrat. Prin investiții constante în tehnologie, ALRO a ajuns la o producție de 265.000 de tone de aluminiu electrolitic pe an și o capacitate de 325.000 de tone de aluminiu turnat pe an, producând și aproximativ 100.000 de tone pe an de produse laminate plate. Compania a investit peste 700 de milioane USD de la privatizare pînă în prezent în tehnologie și în protecția mediului.

„Modernizarea instalațiilor de producție și implementarea tehnologiilor inovatoare au dus la realizări notabile. Un exemplu este faptul că producția de aluminiu electrolitic realizată până în 1989 poate fi realizată astăzi cu doar jumătate din mijloacele de producție pe care le aveam disponibile în acel moment, la un cost mult mai mic și cu o mai mare grijă față de mediul înconjurător”, a spus Gheorghe Dobra, Director General al ALRO Slatina.  Eforturile ALRO au fost recunoscute în ultimele cinci decenii prin obținerea unor certificări importante, precum NADCAP, EN 9100 și ISO 9001 pentru managementul calității. „Investițiile în capacitatea de producție, în eficientizarea resurselor utilizate și în pregătirea angajaților sunt parte a culturii companiei și pot fi regăsite atât în portofoliul de produse cu valoare adăugată, în brevetele de invenții proprii, în certificările obținute, cât și în încrederea de care ne bucurăm din partea partenerilor și clienților”, a adăugat Gheorghe Dobra.

În momentul înființării, Compania avea o producție de aluminiu electrolitic de peste 8.000 tone pe an și producea doar lingouri de aluminiu. În prezent, Compania deține un portofoliu diversificat de produse, iar din totalul producției din anul 2019, peste 83.000 de tone sunt reprezentate de produsele cu valoare adăugată mare destinate unor industrii sofisticate ca industriile  auto și aeronautică. Mai mult, produsele cu valoare adăugată mare utilizate în industria aeronautică au crescut cu 40% în ultimii șapte ani, de la peste 27.000 tone în 2012 la peste 38.000 tone în 2019.

ALRO a implementat constant programe de eficiență energetică și a aplicat principii ale economiei circulare în activitatea sa și a crescut cantitățile de deșeuri de aluminiu reciclate și re-topite, având o Eco-topitorie cu o capacitate de 35.000 de tone, care reintroduce aluminiul în circuitul de producție cu un consum de energie cu aproximativ 95% mai mic comparativ cu tehnologia primară (prin electroliză). Astfel, Compania a accesat fonduri nerambursabile pentru creșterea rentabilității și dezvoltării de noi produse în valoare de peste 115 milioane RON, proiectele fiind finalizate în 2019.

Prin programele de investiții și de aliniere la normativele locale și europene, Compania a redus emisiile PFC cu peste 98% comparativ cu anul 2002 și de peste 39 de ori comparativ cu anul 1990, iar deși este unul dintre marii consumatori de energiei electrică din România, ALRO are o eficiență energetică de 99% pentru tehnologia din electroliză datorită investițiilor realizate.

Cifra de afaceri a companiei s-a stabilizat în ultimii ani la peste 600 milioane USD, deși condițiile pieței și ale mediului de afaceri și cel legislativ au avut variații mari, iar performanțele ALRO au favorizat dezvoltarea industriei pe orizontală şi a serviciilor în comunitatea locală, precum şi diminuarea ratei şomajului. Cu peste 4.000 de angajați, de activitatea Grupului ALRO și a industriei aluminiului depind indirect alte peste 20.000 de locuri de muncă. În plus, contribuțiile Companiei la bugetul de stat și la bugetele locale în 2019 au fost de aproape 130 milioane RON (peste 30 milioane USD).

„Indiferent de condițiile mediului de afaceri, de provocările cadrului legislativ sau cele ale evenimentelor neprevăzute, ALRO s-a dezvoltat într-unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa și într-una dintre cele mai mari companii din România, rămânând un pilon pentru comunitățile locale și economia națională”, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al ALRO. „Vom continua să colaborăm și să fim sprijin pentru partenerii, clienții, comunitățile locale și autorități, investind în durabilitatea și sustenabilitatea activității noastre, în noi produse și în tehnologii inovatoare care reutilizează și valorifică eficient resursele existente ale organizației”, a adăugat Marian Năstase.

Compania urmărește și creșterea abilităților și competențelor profesionale ale angajaților, care să conducă la îmbunătățirea performanțelor individuale și de echipă ale acestora, prin desfășurarea de programe de instruire profesională, cursuri de calificare, recalificare, specializare, programe post-universitare, precum și de team building. ALRO este un membru activ al comunității locale și se implică în sprijinirea unităţilor din sistemul de învăţământ, sănătate sau de cult din Slatina și judetul Olt prin sponsorizări sau acțiuni specifice. De asemenea, Compania continuă parteneriatele de lungă durată cu mediile universitare din țară pentru stagii de practică și internship, sprijină studenții în elaborarea proiectelor de licență, master sau doctorat, precum și elevii în calificarea profesională în regim dual.

La debutul acestei crize sanitare, ALRO și-a recunoscut rolul în cadrul comunității locale și a sprijinit acțiunile de prevenire a efectelor COVID-19 prin donarea sumei de 400.000 RON către Spitalul Județean de Urgență Slatina, 25.000 RON către Crucea Roșie Română, Olt și 18.000 RON către Asociația Internațională de Poliție din România, Olt. Mai mult, ALRO a sprijinit și Spitalul Fundeni București cu 30.000 RON pentru achiziționarea de echipamente de testare pentru personalul medical și pacienți.

Investițiile ALRO în sustenabilitatea afacerii, eficiență energetică, cercetare și dezvoltare, managementul deșeurilor, al emisiilor și al apei,  integrarea principiilor economiei circulare, sănătatea și siguranța angajaților, precum și dezvoltarea lor profesională, alături de implicarea companiei în comunitățile locale pot fi consultate în Raportul de Sustenabilitate care va fi publicat pe www.alro.ro.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *