- Comisia pentru Industrii și Servicii Camera Deputaților, de acord cu eliminarea obligativității constituirii unor garanții pentru eliberarea celei de-a doua tranșe a ajutorului de salvare pentru companie
Oficialii Ministerului Energiei s-au angajat să prezinte parlamentarilor Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților planul de restructurare pentru Compania Națională a Uraniului – CNU până la finele lunii martie. “Planul de restructurare este în lucru la companie. Este pe final. Trebuie să luăm decizii în concordanță cu strategia energetică. Vorbim despre un program care nu are de-a face cu acordarea ajutorului de salvare. Solicit sprijinul dvs pentru ușurarea situației companiei, ulterior planul de restructurare să vină de așa manieră să salveze compania. Ca acționar, vă asiguram că vom veghea la îndeplinirea acestui plan”, le-a spus deputaților Robert Tudorache, Secretar de Stat în Ministerul Energiei.
Sursa foto: www.cnu.ro
Așteptăm programul de restructurare, așa cum ați promis, până la finele lunii martie, să îl discutăm la comisie, a subliniat Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii.
Ministerul Energiei a fost autorizat să acorde un ajutor de stat pentru salvarea Companiei Naționale a Uraniului de 62 de milioane de lei, din care 47,2 milioane de lei s-au dat anul trecut, urmând ca restul de 14,8 milioane de lei să fie alocați în 2017.
Deputații Comisiei pentru Industrii și Servicii au dat aviz favorabil pentru Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2016 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Companiei Naţionale a Uraniului. Deputații au fost de acord cu amendamentul propus de Ministerul Energiei de eliminare a alineatului privind constituirea de garanții de către companie în vederea obținerii ajutorului de salvare. CNU a beneficiat legal de un ajutor de stat individual pentru salvare, prima tranșă a recepționată, iar a doua tranșă va fi eliberată ca urmare a constituirii garanțiilor. Secretarul de stat Tudorache a comunicat că CNU nu are în patrimoniu bunuri ce pot fi gajate. Ca urmare, cerem eliminarea acelor alineate ce prevăd obligativitatea constituirii unor garanții, acestea nefiind necesare pentru acordarea unui ajutor de stat, a spus Tudorache.
Întrebat de deputatul Remus Borza de câte ajutoare de stat și ștergeri de datorii a mai beneficiat CNU, reprezentantul Ministerului Energiei a precizat că societatea nu a beneficiat de ajutoare până acum. “Planul de restructurare este important. Dăm ajutorul de stat condiționat de realizarea acestui plan. Să veniți să îl prezentanți Comsiei până la finele lunii martie. Să vedem restructurarea costurilor, redefinirea fluxurilor, ca această societate să devină competitivă”, a spus Borza.
Împrumutul de 62 milioane lei salva CNU, care se confruntă cu dificultăţi economico-financiare majore, pe o perioadă de 6 luni. Dacă planul de restructurare nu convinge Comisia Europeană, există riscul trecerii la lichidarea companiei. Acest ajutor va fi folosit de companie pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susţinere a activităţilor pentru o perioadă de 6 luni în condiții de siguranță nucleară și de mediu, timp în care se va elabora plan de restructurare, potrivit OUG. În cazul în care CNU nu rambursează împrumutul şi dobânzile aferente și nu prezintă un plan de restructurare viabil, statul român va prezenta Comisiei Europene un plan de lichidare al companiei, au anunțat anul trecut reprezentanții Ministerului Energiei. Compania are obligaţia să transmită ministerului un plan de restructurare care să demonstreze restabilirea viabilității activității pe termen lung şi să facă dovada asigurării de lichidități prin încheierea de contracte de vânzare-cumpărare la prețul pieței care să asigure desfacerea produselor sale.
Statul român trebuie să notifice la Comisia Europeană planul de restructurare în termen de 6 luni de la autorizarea ajutorului de salvare, iar ajutorul de stat individual pentru salvare se transformă în ajutor de stat de restructurare care va fi implementat cu respectarea normelor naţionale şi ale Uniunii Europene în materie de ajutor de stat. CNU reprezintă o componentă strategică a ciclului combustibilului nuclear, asigurând materia primă pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcţionării unităţilor de la CNE Cernavodă, contribuind astfel la menţinerea stabilităţii Sistemului Energetic Naţional. CNU este unicul producător de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2) de pe teritoriul Uniunii Europene calificat de către Societatea Națională Nuclearelectrica.