ANPC a amendat benzinăriile Lukoil şi Gazprom

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic ANPC a amendat benzinăriile Lukoil şi Gazprom

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat amenzi de 1,4 milioane de lei operatorilor economici care deţin benzinăriile Lukoil şi Gazprom, precum şi lanţul de magazine Berezka, în urma unor controale.

„Situaţia cumplită pe care o traversează omenirea, la acest moment, ne face pe toţi să punem umărul la orice formă de stabilizare a păcii. În puţinele zile trecute de la declanşarea conflictului din ţara vecină, am elaborat un plan, în vederea desfăşurării unor acţiuni de control la operatorii economici care au o cât de mică legătură cu ceea ce trăim acum. Începând de astăzi, evaluăm activitatea Gazprom, Lukoil şi a magazinelor ce comercializează produse importate din Rusia. Vom încheia acţiunea când fiecare punct de lucru va fi aşezat în ordine şi va fi sancţionat acolo unde situaţia o cere. Deja am constatat că avem de dus şi noi un război cu abaterile de la normele legale şi de bun simţ”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Comisarii ANPC au constatat nereguli şi, în toate cele 8 regiuni ale ţării, au fost aplicate, până la acest moment, 104 amenzi contravenţionale în valoare totală de 1,4 milioane lei, cărora li s-au adăugat următoarele măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare totală de 58.000 lei, oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare totală de 128.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciului, pentru un număr de 35 puncte de lucru, propunerea pentru încetarea practicilor comerciale incorecte, propunere de închidere a unităţii pe o perioadă de până la 6 luni, pentru 5 unităţi.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.