ANRE a amendat Transelectrica pentru nerealizarea investițiilor pe 2018

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic ANRE a amendat Transelectrica pentru nerealizarea investițiilor pe 2018

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a amendat Transelectrica  cu 200.000 lei de pentru nerealizarea planului de investiții pe anul trecut.

 „(…) în data de 15 noiembrie 2019 ANRE a emis procesul verbal de constatare și sancționare nr. 99451, în legătură cu nerealizarea planului anual de investiții pentru anul 2018, prin care a stabilit sancționarea companiei, în conformitate cu art. art. 93, alin. (1), pct. 4^1, coroborate cu prevederile art. 93, alin. (2), pct. 2, lit. c) din Legea Energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea condițiilor de valabilitate asociate licențelor/autorizațiilor emise de ANRE cu amendă în cuantum total de 200.000 lei”, se precizează într-un raport transmis de companie Bursei de Valori București.

Dacă va achita amenda în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării procesului verbal, Transelectrica va plăti jumătate din minimul amenzii totale prevăzute de actul normativ, în cuantum de 10.000 lei. „Compania va analiza motivația prezentată în cadrul respectivului proces-verbal în vederea exercitării dreptului de a contesta în instanță eventualele neregularități existente în cadrul acestuia”, se afirmă în comunicatul Transelectrica.

În 2018, program de investiții al Transelectrica a fost în valoare de 427,62 milioane lei, compania raportând realizări în sumă de 161,57 milioane lei. Grad de realizare de circa 38%.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *