Noi precizări de la Transelectrica: ANRE a considerat că au fost încălcate prevederile Regulamentului CE 714/2009 cu privire la transmiterea cu întârziere (la nivel de ore) a unor date pe platformele de transparență, în intervalul 2017 – 2018. În conformitate cu reglementările specifice, se va plăti în termen de 15 zile jumătate din valoarea minimă prevăzută în actul normativ, pentru fiecare dintre cele 7 contravenții, adică în total 70.000 lei. Astfel, amenda plătită de Transelectrica va fi de 70.000 lei, în termen de 15 zile. Transelectrica face demersuri pentru contestarea amenzii. Impactul asupra companiei este minim.
ANRE a amendat Transelectrica, care este decisă să conteste sancțiunea. Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat, printr-o informare transmisă BVB, că a fost amendată de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei cu 2,4 milioane lei, pentru un număr de şapte contravenţii, şi ia în calcul să conteste în instanţă sancţiunea.
„Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica informează publicul investitor asupra faptului că în data de 27 august 2019 ANRE a emis procesul verbal de constatare şi sancţionare nr. 74109 prin care a stabilit sancţionarea companiei, în conformitate cuart. 93 alin. (2) pct. 2 lit. c) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, pentru nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem a obligaţiilor prevăzute la art.15 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009, pentru un număr de şapte contravenţii cu amendă în cuantum total de 2.400.000 lei, compania având posibilitatea să achite în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării procesului verbal, jumătate din minimul amenzii totale prevăzute de actul normativ, în cuantum de 70.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 94 din Legea Energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, se precizează într-un comunicat tranmis BVB.
Articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 face referire la furnizarea și publicarea de informaţii.
Reprezentanții Transelectrica susțin că vor analiza motivaţia prezentată în cadrul respectivului proces-verbal „în vederea exercitării dreptului de a contesta în instanţă eventualele neregularităţi existente în cadrul acestuia”.