În perioada noiembrie – decembrie 2021, ANRE comunică că a aplicat un număr de 167 amenzi contravenționale în valoare totală de 2.456.000 lei, ca urmare a finalizării unor acțiuni de control efectuate în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale.
Operatorii economici sancționați și principalele fapte contravenționale sunt:
• DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA – 585.000 lei:
o Nerespectarea termenului de 90 de zile de la data încheierii contractului de racordare pentru proiectarea, obținerea acordului/autorizației pentru branșament, execuția şi recepția punerii în funcțiune a branșamentului;
o Nerespectarea termenului de 18 zile de la data notificării terminării lucrărilor transmisă operatorului de rețea de către executant, pentru recepția şi punerea în funcțiune a branșamentului;
o Nerespectarea condiţiilor de valabilitate asociate licenţelor/autorizaţiilor emise de ANRE;
o Nerespectarea reglementărilor tehnice şi/sau comerciale emise de ANRE, inclusiv pe cele privind furnizarea energiei electrice la clienţii finali;
o Nerespectarea prevederilor clauzelor obligatorii din contractele-cadru emise de ANRE.
• HIDROELECTRICA – 410.000 lei:
o Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice;
o Nefurnizarea datelor și informațiilor solicitate de ANRE.
• DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA – 400.000 lei
o Nerespectarea obligației de a citi, în vederea emiterii facturii pe baza consumului de energie efectiv realizat, indexul contorului de energie electrică astfel încât intervalul de citire să nu depășească 6 luni;
o Nerespectarea obligației de a alege, de comun acord cu clientul, metoda de determinare a consumului de energie electrică stabilit în sistem paușal, ca urmare a înlocuirii contorului de energie electrică defect.
• ENEL ENERGIE MUNTENIA – 445.000 lei
o Nerespectarea termenului de 15 zile de răspuns la solicitările/plângerile clienților finali referitoare la facturi;
o Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice;
o Nerespectarea termenului de 15 zile de răspuns la solicitările/plângerile clienților finali referitoare la activitatea de furnizare;
o Nerespectarea termenului de 42 de zile de la data schimbării efective a furnizorului, pentru transmiterea facturii cu decontul final de lichidare.
• E-DISTRIBUȚIE MUNTENIA – 180.000 lei:
o Nerespectarea termenului de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de racordare sau a cererii de actualizare a avizului tehnic de racordare/certificatului de racordare, pentru verificarea documentației depuse;
o Nerespectarea obligației de regularizare a consumului de energie electrică corespunzător valorilor citite, în prima factură emisă după citirea indexului grupului de măsurare;
o Întârzierea nejustificată în racordarea/alimentarea cu energie electrică a clienţilor sau în realimentarea acestora după întrerupere;
o Nerespectarea termenului indicat pentru transmiterea către ANRE a datelor și informațiilor solicitate;
o Nerespectarea prevederilor standardelor de performanţă referitoare la serviciile publice de transport şi distribuţie, precum şi la activitatea de furnizare din sectorul energiei electrice;
o Nerespectarea termenului de 2 zile lucrătoare de la data înregistrării documentaţiei complete, pentru transmiterea către solicitant a facturii de plată a tarifului pentru emiterea avizului tehnic de racordare;
o Neasigurarea calității tehnice a energiei electrice.
• E-DISTRIBUȚIE BANAT – 130.000 lei
o Nerespectarea prevederilor standardelor de performanţă referitoare la serviciile publice de transport şi distribuţie, precum şi la activitatea de furnizare din sectorul energiei electrice;
o Nerespectarea ordinelor şi deciziilor ANRE.
• MEHEDINȚI GAZ – 120.000 lei
o Nerespectarea de către participanţii la piaţa de gaze naturale a obligaţiilor ce le revin privind transmiterea clienţilor finali informaţii transparente privind preţurile/tarifele practicate;
o Nerespectarea prevederilor privind informarea consumatorilor de gaze naturale.
• CEZ VÂNZARE – 50.000 lei
o Nerespectarea prevederilor legale privind schimbarea furnizorului de gaze naturale;
o Nerespectarea obligației de a include în factura emisă clientului final a informațiilor prevăzute de regulamentul de furnizare gaze naturale.
• E.ON ENERGIE ROMÂNIA – 30.000 lei
o Nerespectarea termenului de 21 de zile de la data notificării, pentru schimbarea efectivă a furnizorului;
o Nefurnizarea datelor si informațiilor solicitate de ANRE.
• PREMIER ENERGY – 20.000 lei
o Nerespectarea prevederilor ordinelor şi deciziilor ANRE, privind transmiterea către Autoritate a copiei fiecărui contract de achiziţie şi/sau de vânzare-cumpărare a gazelor naturale încheiat cu furnizorii interni, precum şi toate actele adiţionale încheiate ulterior şi care aduc modificări şi/sau completări contractului iniţial, în termen de 15 zile calendaristice de la data semnării de către ambele părţi a exemplarelor originale.
• DISTRIGAZ SUD REȚELE – 20.000 lei
o Nerespectarea termenului de 30 de zile de la primirea cererii de racordare pentru stabilirea soluției tehnice pentru realizarea racordării.
• DESIGN PROIECT – 20.000 lei
o Nerespectarea termenului de 30 de zile de la primirea cererii de racordare corecte şi complete, pentru emiterea avizului tehnic de racordare.
• ELECTRICA FURNIZARE – 10.000lei
o Nerespectarea termenului de 1 zi lucrătoare pentru transmiterea operatorului de rețea, în format electronic, a notificării de schimbare a furnizorului.
• DELGAZ GRID – 10.000 lei
o Nerespectarea termenului de maximum 45 de zile pentru transmiterea către dezvoltator a propunerii de contract pentru realizarea rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali din ansamblul rezidențial.
• ENEL ENERGIE – 5.000 lei
o Nerespectarea termenului indicat pentru transmiterea către ANRE a datelor și informațiilor solicitate.
Au mai fost aplicate amenzi în valoare de 21.000 lei:
ELECTRICOM S.A. – 10.000 lei
CLAR GAZ INSTAL S.R.L. – 5.000 lei
CSP PROIECT LINE S.R.L. – 5.000 lei
FLORIAN D. CĂLIN I.I. – 1.000 lei
ANRE va continua monitorizarea activității operatorilor economici din piață, în vederea verificării respectării de către aceștia a tuturor prevederilor legale în vigoare. Facem precizarea că amenzile contravenționale aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat.