ANRE a desemnat 11 Furnizori de Ultimă Instanță Opționali ce vor livra energie consumatorilor casnici la prețuri reglementate

Publicat pe Categorii Info Consumatori, Semnal
Prima Pagina Info Info Consumatori ANRE a desemnat 11 Furnizori de Ultimă Instanță Opționali ce vor livra energie consumatorilor casnici la prețuri reglementate

Comitetul de reglementare al ANRE, întrunit astăzi, 28 februarie 2019, a desemnat furnizorii de ultimă instanță opționali, în urma îndeplinirii criteriilor de selecție și eligibilitate.

Furnizorii de ultimă instanță opționali sunt:

1.      Societatea Electrica Furnizare S.A. – pentru zonele de rețea Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia Sud, Oltenia;

2.      CEZ Vanzare S.A. – pentru zonele de rețea Banat, Moldova, Muntenia Sud, Transilvania Nord;

3.      E.ON Energie România S.A. – pentru zonele de rețea Banat, Dobrogea, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud;

4.      Enel Energie Muntenia S.A. – pentru zonele de rețea Moldova, Muntenia Nord, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud;

5.      Enel Energie S.A. – pentru zonele de rețea Moldova, Muntenia Nord, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud;

6.      Engie România S.A. – pentru zonele de rețea Dobrogea, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Oltenia, Transilvania Sud;

7.      Getica 95 Com S.R.L.- pentru zonele de rețea Moldova, Muntenia Sud;

8.      S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. – pentru zona de rețea Muntenia Sud;

9.      MET România Energy S.A. – pentru zonele de rețea Moldova, Muntenia Sud, Transilvania Sud;

10.    Restart Energy One S.R.L. – pentru zonele de rețea Banat, Moldova, Muntenia Sud, Oltenia, Transilvania Sud;

11.    Tinmar Energy S.A. – pentru zonele de rețea Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Oltenia, Transilvania Nord, Transilvania Sud;

Clienții casnici care au încheiat un contract negociat cu un furnizor de energie electrică desemnat furnizor de ultimă instanță obligat sau opțional în zona de rețea în care se află locul de consum, la data de 1 martie 2019, și care doresc să beneficieze de tarife reglementate pot încheia un contract reglementat numai cu acesta, precizează ANRE într-un comunicat.

Totodată, Autoritatea anunță că în Monitorul Oficial al României nr. 153/26.02.2019 au fost publicate Ordinele Președintelui ANRE nr. 27/28/29/30/31 pentru aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate clienților casnici de către furnizorii de ultimă instanță CEZ Vânzare S.A., E.ON Energie România S.A., Enel Energie S.A., Enel Energie Muntenia S.A., Electrica Furnizare S.A. începând cu data de 1 martie 2019.

Valoarea tarifelor reglementate de energie electrică pentru clienții finali casnici în vigoare începând cu data de 1 martie 2019 nu se modifică față de valoarea energiei electrice facturată de către furnizorii de ultimă instanță clienților casnici în lunile ianuarie și februarie 2019, susține ANRE.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *